Tragica existență a lui Blanche Monnier, tânăra sechestrată timp de 25 de ani de propria mamă

Blanche Monnier s-a născut pe 1 martie 1849 la Poitiers, în Franța, și a crescut într-o familie burgheză regalistă. Tatăl său, Charles-Emile Monnier, era fostul decan al Facultății de Litere. În urma unei scrisori anonime, procurorul general din oraș a ordonat o percheziție ce va fi realizată de un comisar însoțit de trei ofițeri de poliție la casa văduvei acestuia, Louise Monnier. Cu această ocazie a fost descoperită în ziua de 23 mai 1901 fiica cuplului, Blanche, care ajunsese la vârsta de 52 de ani și se afla sechestrată de propria familie de mai bine de 25 de ani. Femeia era legată de pat, subnutrită și într-o stare de slăbiciune extremă, cântărind doar 25 de kilograme. Cazul a ajuns în atenția publicului după ce ziarul L’Illustration din 1 iulie 1901, a publicat un articol însoțit de fotografia lui Blanche Monnier, care o înfățișa extrem de slabă și murdară. Potrivit lui Pierre Bellemare, fotografia a fost retușată pentru a îndeplini standardele timpului. Foarte rapid a apărut zvonul că motivele acestei încarcerări sunt legate de povestea de dragoste a tinerei Blache cu un avocat republican, maestrul Victor Calmeil, iar familia Monnier se opusese legăturii din cauza opțiunilor politice foarte diferite, mai ales că tatăl fetei, Charles-Emile, fusese demis din funcția de decan al Facultății de Litere din Poitiers în momentul crizei din 16 mai 1877.

Într-un documentar dedicat acestui caz, scriitoarea Viviane Janouin susține că Blanche ar fi avut un copil în urma relației clandestine cu avocatul și că părinții ei l-au omorât pe bebeluș și l-au îngropat în grădină. Această versiune a fost contestată de Jean-Marie Augustin în cartea sa “The True Story of the Poitiers Hostage”, în care se afirmă că versiunea cea mai probabilă este că Blanche Monnier avea tulburări psihice și probabil suferea de anorexie. Mama ei, Louise Monnier, ar fi refuzat să o interneze într-un azil psihiatric de teama de a nu păta onoarea și reputația familiei.

Louise Monnier a fost arestată și a murit la scurt timp după aceea în închisoare, tatăl, Charles-Emile Monnier, murise în 1882 și doar fratele lui Blanche, Marcel Monnier, fost subprefect de poliție, a fost judecat în acest caz. În primă instanță acesta a fost condamnat pe la 15 luni de închisoare pentru complicitate la acte de violență, responsabilitatea sa fiind considerată mică, având în vedere influența excesivă și dominația mamei în viața de familie. Marcel Monnier a fost achitat o lună mai târziu, în apel, în noiembrie 1901. Cel de-al doilea proces a demonstrat că Blanche suferea de tulburări mintale (anorexie isterică, coprofilie, exhibiționism, schizofrenie), iar în instanță, conform mărturiilor servitoarelor, a contat faptul că Blanche Monnier era considerată o pacientă “incurabilă”.

La sfârșitul procesului, Marcel a vândut toate proprietășile mamei sale și s-a retras la Ciboure, în Pirinei-Atlantiques, unde a murit în iunie 1913.

După ce a fost eliberată din casa familiei sale, Blanche Monnier a fost internată într-un spital de psihiatrie din Blois unde a trăit timp de mai mult de zece ani, până în 1913.

În 1930, André Gide, inspirat de acest fapt divers care a fost în atenția opiniei publice pe tot parcursul anului 1901, a publicat cartea “La Sequesterrée de Poitiers”, dar a modificarea numelor protagoniștilor.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *