HomeOameni care au intrat în istorieFilantropi și binefăcătoriVasiliu Bolnavu, un mare filantrop uitat de posteritate

Vasiliu Bolnavu, un mare filantrop uitat de posteritate

Vasiliu Bolnavu
DS TW

Numele lui Constantin N. Vasiliu Bolnavu, aproape necunoscut astăzi, era, în perioada interbelică, sinonim cu filantropia și caritatea socială. Născut în 1867, fost deputat liberal, Vasiliu Bolnavu a decis, în decembrie 1923, să înființeze o fundație de binefacere pentru promovarea și ajutorarea elitelor intelectuale, în special a tinerilor ardeleni, basarabeni și bucovineni dornici să urmeze studii universitare în capitala României Mari.

La scurt timp, fondatorul a donat instituției suma de douăsprezece milioane de lei, ce depășea cu mult alocările pe care bugetul național le avea în vedere pentru cazarea studenților în cămine. Datorită acestei donații, a fost cumpărat în Piața Amzei un imobil ce cuprindea “Căminul pentru studenți Vasiliu Bolnavu”, o sală de conferințe, o bibliotecă și o editură proprie.

La sfârșitul lui decembrie 1928, Constantin N. Vasiliu Bolnavu a donat 575 de hectare din terenul pe care îl deținea în apropiere de Sinaia pentru construirea unei stațiuni de odihnă și creație pentru intelectualii români.

Șapte ani mai târziu, la inaugurarea complexului, marele filantrop spunea:

watchshop.ro

“Tot ceea ce fac este numai din îndemnul sufletului meu, căci doresc să fiu recunoscător către ţară şi neamul meu în faţa bunului Dumnezeu.

fashiondays.ro

Am făcut biserici în mijlocul locuitorilor pe lângă care am trăit, pentru a-i apropia cât mai mult la rugăciuni către bunul Dumnezeu.

Încă de acum 12 ani am înfiinţat fundaţia universitară, cu toate formele legale, pe lângă care am adăugat şi căminuri pentru fiii de ţărani şi de funcţionari fără mijloace.

bijuteriidinargint.ro

Pe lângă recunoştinţa ce am avut în faţa bunului Dumnezeu, după cum v-am arătat până acum, sufletul meu m-a îndemnat să-mi îndrept atenţiunea şi către instituţiile culturale ale ţării, către intelectuali şi către funcţionarii statului cei mai destoinici care au lucrat şi luptat numai pentru binele neamului, dându-le în mod gratuit câte un lot în această staţiune climatică, astfel ca aceste elemente valoroase, concentrate la un loc în timp de repaus, să poată şi mai departe aduce foloase ţării.

Prezenţa d-voastră astăzi aici mă face să cred că sunteţi în asentimentul meu şi mă încurajează atât pentru ceea ce am făcut, cât şi pentru ceea ce sufletul meu mă îndeamnă să mai fac de acum înainte”.

Vasiliu Bolnavu

Marele filantrop a încetat din viață pe 6 ianuarie 1944, la vârsta de 77 de ani. Presa a consemnat la acel moment:

“Ieri dimineaţă, la ora 11.30, la locuinţa defunctului Constantin N. Vasiliu Bolnavu din strada C. A. Rosetta, No. 36 a fost oficiat serviciul religios pentru înmormântarea lui.

Serviciul divin a fost oficiat de P. S. arhiereu Veniamin Pocitan-Ploieşteanul, vicar al Sfintei Patriarhii, înconjurat de un sobor de preoţi, răspunsurile fiind date de corul Bisericii Sfinţilor, condus de d. Victor Pirvan.

Corpul defunctului filantrop se afla depus pe un catafalc aşezat în holul locuinţei, înconjurat de numeroasele coroane şi jerbe de flori depuse de membrii familiei, prieteni cunoscuţi şi admiratori

La trista ceremonie au luat parte, în afară de membrii familiei îndurerate, și: d-na şi d. Gheorghe Tatărăscu, d-nii Al. Gussi, ing. consilier silvic Dem. Grozescu, Ion Marin Sadoveanu, general C. Orezeanu, Virgil Soare, d-na şi d. Petre Dima, d. ing. Cezar Popescu, d-na şi d. I. Săvescu, d-na şi d. consilier Emil Vântu, d-nii profesor Maxim, I. Maltezeanu, profesor C. Kiriţescu, consilier Cernăţeanu, judecător Nicolau, general Samsonovici, general Lobey, d-na şi d. George Georgescu, d-na şi d. Georges Moriatti, d-na Nadia Russo, d-na Şt. Sfetescu, d-nul avocat Chiriţescu-Pucioasa, profesor inginer Gr. Vasilescu, inginer Neumann doamna şi domnul inginer Radu Laza.

După terminarea serviciului religios, P. S. Veniamin Pocitan-Ploieşteanul a arătat că defuntul a înţeles să slujească în tot timpul cât a trăit, biserica şi şcoala şi să înalţe neamul prin tineretul care studiază.

A vorbit apoi părintele Cazacu de la biserica Batiştei, care a arătat că C. N. Vasiliu Bolnavu şi-a dat sfârşitul creştineşte şi că a fost unul dintre cei mai buni şi evlavioşi enoriaşi ai bisericii.

Apoi a luat cuvântul I. Christofovici, în numele foştilor studenţi bursieri la căminul înfiinţat în anul 1922 de către dispărut. Domnia-sa a relevat bunătatea de suflet a defunctului faţă de studenţii merituoşi însă lipsiţi de mijloace şi a evidenţiat că, graţie sprijinului lui, 20 serii de studenţi bursieri şi-au putut termina cu succes studiile în ţară şi în străinătate.

Studentul Bogza, vorbind apoi în numele actualilor studenţi bursieri din căminul înfiinţat de C. N. Vasiliiu Bolnavu, a arătat că acesta a murit cu cugetul împăcat şi că actualii studenţi se vor sili din răsputeri să-i urmeze pilda într-o Românie întregită pe care s-o facă să înflorească.

Cel din urmă a vorbit studentul Dumitru Mitache, de la Academia de înalte studii comerciale şi industriale, care a relevat durerea pe care o resimte studenţimea prin pierderea marelui ei sprijinitor şi că recunoştința faţă de memoria lui va fi veşnică.

S-a alcătuit apoi cortegiul, cu carul funebru automobil în frunte, până la cimitirul Bellu, unde, după un alt scurt serviciu religios, sicriul a fost așezat provizoriu în cripta capelei”.

*** Curentul, ianuarie 1944

În aceeași săptămână, ziarul Curentul a găzduit un articol trist semnat de Aurel Popovici:

“Nu mi-am închipuit vreodată că nerecunoştinţa societăţii, sau mai puţin, a grupului de oameni care a tras foloase de pe urma mărinimiei cuiva, să ajungă înălţimi atât de mari ca în cazul lui Constantin N. Vasiliu Bolnavu. Moartea acestui făcător de bine a fost trecută cu vederea, ca şi cum contemporaneitatea s-ar putea făli că numără în sânul ei sumedenie de fiinţe ce şi-au închinat viaţa şi averea operelor de interes obştesc.

Mă îndoiesc că ar exista cetăţeni care să nu fi auzit de „Aşezămintele Vasiliu Bolnavu”, întemeiate cu decenii în urmă, şi puse exclusiv în slujba tineretului dornic să se instruiască în şcolile înalte. Moldoveanul acesta care şi-a dat sfârşitul deunăzi la 76 de ani, după o lungă şi grea suferinţă, a pus atâta suflet şi atâta râvnă în desăvârşirea acţiunii sale, încât ne prinde mirarea că nu toţi cei care erau obligaţi moralmente, n-au stăruit să-i însoţească drumul din urmă cu prea multă risipă de sentiment. Este drept, Vasiliu Bolnavu a fost omagiat, dar la gura mormântului. Până în acea clipă însă câţi s-au grăbit, deşi sunt la dispoziţie atâtea căi, să aducă un ultim salut filantropului dispărut?

Vasiliu Bolnavu

Într-o vreme când viaţa studenţească era grea, apăsătoare chiar, tinerii săraci n-aveau decât să bată la uşa lui Vasiliu Bolnavu pentru a găsi adăpost şi hrană, şi pe deasupra, o îndrumare cinstită. Numai datorită acestei prezenţe providenţiale feciorii de ţărani porniţi în Cetatea lui Bucur după lumină au putut să se întoarcă acasă cărturari. El a însemnat deopotrivă, pentru studenţii de la ţară şi de la oraş, un for de lumină, un cămin tot atât de cald ca şi cel părintesc sau poate mai cald.

Bucuria de a primi în fiecare an noi tineri şi de a deschide în fiecare an drumul vieţii celor ce au căpătat învăţătură temeinică pe băncile Universităţii a fost unica mulţumire a lui Vasiliu Bolnavu. Pentru opera sa, pe care pe vremuri Statul nu putea s-o egaleze cu toate mijloacele ce le avea la îndemână, n-a revendicat niciun titlu de glorie şi nici n-a ieşit în stradă să atragă atenţia lumii, a lumii ce nu ştie niciodată să preţuiască faptele mari, aşa cum au făcut ades unii mărunţi demagogi ai daniilor.

Vasiliu Bolnavu

Vasiliu Bolnavu, spre deosebire de atâţia alţii, pornise pe drumul anevoios al ocrotirii aproapelui dintr-un adânc sentiment creştin şi naţional. De aceea el nu căuta satisfacţii în afară, ci toate roadele mulţumirii le culegea dinăuntru, după exemplul înaintaşilor săi, boierii şi domnitori ţării care zideau biserici, spitale, aziluri şi şcoli din imboldul de a face numai bine. Faptul că operele lor erau atât de mult primite de obşte îi îndemna să sporească daniile, să se întreacă unii cu alţii, aşezând la temelia neamului instituţii de interes general.

N-avem decât să deschidem istoria ca să aflăm de dărnicia celor din trecut, şi tot din istorie putem cunoaşte sentimentul de recunoştinţă al mulţimii. Ea ştia să-şi exprime bucuria într-un fel care stârnea o mare încântare sufletească pentru oamenii de binefacere.

Din nefericire, exemplele strămoşeşti nu ne prea servesc, nu ne servesc măcar nici în latura aprecierii aşa cum se cuvine a actelor săvârşite de unii din mijlocul nostru.

Făcând aceste sublinieri pe marginea cazului Vasiliu Bolnavu, rămânem cu totul îndureraţi faţă de constatarea că dania defunctului nu a căpătat mulţumirile întregii societăţi. Tinerii săraci de ieri şi cărturarii înstăriţi de azi, ca şi studenţii de acum, au adus dovada recunoştinţei lor omeneşti. Dar contemporaneitatea, da, contemporaneitatea, a fost absentă.

Vasiliu Bolnavu a coborât în mormânt ca orice muritor de rând. Ah! Dac-ar fi fost un politician, dac-ar fi făcut mult zgomot în jurul lui, atunci contemporaneitatea l-ar fi strivit cu elogii și flori.

Tăcerea care a învăluit moartea lui Vasiliu Bolnavu semnalează o gravă criză morală în care se zbate societatea de azi. Cred, îmi vine să cred mai degrabă, că a sosit clipa cea mare a desmeticirii”.

*** Aurel Popovici, Curentul, ianuarie 1944

DS TW
No comments

leave a comment