“Sub cuvântul Florii şi Dumineca floriilor, după cum se spune pretutindenea în Bucovina, sau Dumineca florilor şi Staurile florii, după cum se spune în unele părţi din Transilvania, precum bunăoară în comuna Reteag, ori Staulele florilor, după cum se spune în comuna Văleni din Moldova, se înţelege Dumineca cea de pe urmă din Păresimi sau Postul mare.
Ea se numeşte după unii Florii şi Dumineca floriilor sau şi Dumineca vlăstărilor, de aceea pentru că poporul a întâmpinat pe Domnul nostru Isus Christos, când a intrat ultima oară în această Duminecă în Ierusalim cu ramure de finic precum şi cu alte flori.
După alţii se numeşte Dumineca floriilor de aceea pentru că în această zi se scot pretutindenea la toate bisericile sălcii de se sfinţesc, precum şi pentru aceea fiindcă, din ziua aceasta începând înainte, încep toţi pomii şi toate florile a înmuguri şi a înflori.
Şi iarăşi după alţii pentru că în această zi se umple ciubăraşul cu florile, adecă cu fiertura scoarţei de pădureţ, a sovârvului şi a frunzelor de pădureţ, care servesc spre înflorirea ouălor pentru Paşti.
Afară de sfinţirea şi împărţirea mâţişoarelor, despre care vom vorbi mai pe larg la vale, se mai observă în ziua de Florii încă şi alte datine şi credinţe, şi anume:
Pe la 12 ore de noapte spre Florii fierb apă cu busuioc şi cu fire de la canafurile ce se află la prapuri şi pe care le fură la vreo înmormântare a unei fete mari.
După aceea în ziua de Florii iau ele şi se spală cu această apă pe cap, ca să aibă păr frumos şi să strălucească ca firele de la prapuri şi să fie plăcute ca şi cum se bat flăcăii după busuioc.
După ce au făcut aceasta, toarnă apa ce a rămas la rădăcinile unui păr, rostind următoarele cuvinte:
— Cum îi părul când îi înflorit de frumos, aşa să fiu şi eu de frumoasă; cum se uită oamenii la un păr înflorit, aşa să se uite şi la mine!
Mai cred că cel ce se cuminecă în ziua de Florii, înainte de a se apropia de preot ca să se cuminece, orice va gândi în acel moment, Dumnezeu îi va împlini dorinţa.
În ziua de Florii e bine să se culeagă tot felul de flori de primăvară şi să se ducă la biserică, pentru că aceasta e ziua florilor.
Cum va fi în ziua de Florii, aşa va fi şi în ziua de Paşti.
În unele părţi din Muntenia nici un om nu se spală pe cap în ziua de Florii, nici nu se rade, de frică că înfloare (albeşte) ca pomii.
Românii din Banat, din contră, zic că nu e iertat a se spăla pe cap în Săptămâna floriilor, ca să nu încărunţească. În ziua de Florii însă îşi spală capul cu apă descântată, anume ca să le crească şi să li se conserve părul. Iar după ce s-au spălat, toarnă apa la rădăcina unui păr altoit.
În Muntenia, în Dumineca floriilor se începe şi scrânciobul sau dulapul pe la locuri cu verdeaţă şi ţine în fiecare Duminecă cu cele trei zile ale Sf. Paşti până la Înălţare (Ispas), şi se face horă mare, mese întinse şi cu ciocnire de ouă roşii.
În fine, merită a fi amintit şi aceea că ziua de Florii e pretutindenea, în toate ţările locuite de români, datină ca să se mănânce peşte.
Sub cuvântul Mâţişor (pl. Mâţişori), Mâţişoară (pl. Mâţişoare) şi Motănaş (pl. Motănaşi) înţeleg românii din Bucovina floarea sălciei.
Evanghelistul Luca (21, 1—11) ne spune că Domnul nostru Isus Christos, când a intrat, după învierea lui Lazăr, în Ierusalim, a fost de către partea cea mai mare a locuitorilor acestui oraş întâmpinat cu ramure verzi de arbori şi mai ales de finic.
Amintirea acestei intrări sărbătoreşti a Domnului nostru Isus Christos în Ierusalim, biserica noastră ortodox-orientală o serbează cu o deosebită solemnitate în fiecare an în ziua de Florii.
Deoarece însă în părţile noastre nu cresc finici, de aceea românii întrebuinţează, în loc de ramure de finic, rămurele verzi de salcie, care înfloreşte tocmai pe timpul acesta şi ale cărei flori se numesc Mâţişoare.
Cauza de ce întrebuinţează la această ocaziune numai ramure de salcie, adică Mâţişoare, şi nu şi de alţi arbori, se vede din următoarea legendă din Muntenia, com. Iaşi, jud. Ialomiţa:
„Pe când era Isus Christos răstignit pe cruce, Maica Domnului a auzit şi a încălţat opinci de fier, a luat în mână un toiag de oţel şi a plecat plângând ca să găsească pe Isus. În cale plângând a întâlnit o broască, care a întrebat-o de ce plânge. Iar Maica Domnului i-a spus că a avut un băiat şi I l-au răstignit Jidovii.
Broasca i-a spus că şi ea a avut nouă pui mititei şi frumuşei, cu ochii băşicăței, şi i-a omorît un car pe toţi şi tot nu se mai boceşte aşa.
Maica Domnului, auzind aceasta, i-a zis că, murind, să nu se mai împută. Apoi mergând mai departe a dat peste o apă la marginea căreia se afla o salcie şi i-a zis să se facă punte peste apă.
Salcia a ascultat, s-a prefăcut în punte, şi Maica Domnului, trecând peste dânsa, a binecuvântat-o ca să nu se poată face cărbuni din ea şi să se ducă în toţi anii în ziua de Florii la biserică.
Şi de atunci se duc în ziua de Florii rămurele înflorite de salcie la biserică”.
În ajunul Floriilor pălimarul, dimpreună cu vreo câţiva băieţani sau şi alţi oameni, se duce şi, aducând mai multe braţuri de mâţişoare, le pune în biserică, unde le lasă apoi până a doua zi dimineaţă.
A doua zi dimineaţă preotul ce liturghiseşte, nemijlocit după ce a cetit Sf. Evanghelie la utrenie, sfinţeşte mâţişoarele aduse şi le predă apoi iarăşi pălimarului, ca să le împărţească poporului.
Pălimarul, luând mâţişoarele sfinţite, pune o parte dintre dânsele lângă tetrapod, ca fiecare creştin care vine la biserică şi sărută icoana intrării lui Isus în Ierusalim să-şi poată lua câte un rămurel de acesta, iar restul îl păstrează în altar până după sfârşitul liturghiei, anume ca să aibă ce împărţi şi celorlalţi credincioşi, care nu şi-au putut lua singuri sau care au venit ceva mai târziu la biserică.
Fiecare creştin, cum intră în biserica şi sărută icoana de pe tetrapod, ia una, cel mult două sau trei rămurele de acestea, şi le ţine cu cea mai mare evlavie în mână până după liturghie.
După liturghie, fiecare se duce cu dânsele drept acasă. Iar după ce au ajuns acasă, cei mai mulţi inşi au datină de a se duce mai întâi la ocolul sau în grajdul vitelor şi a păli cu dânsele pe toate vitele, anume ca să crească, iar vacile şi juncele să se alunge mai degrabă, să înflorească cum înfloresc mâţişoarele.
După ce au atins vitele, intră în casă şi ating cu dânsele pe copiii cei mici, anume ca şi aceştia să crească şi să înflorească ca şi mâţişoarele.
Iar după ce au atins şi copiii cu dânsele, le pun după icoane sau în alt loc din casă. Cei mai mulţi inşi însă nu le vâră în casă, ci le agaţă deasupra uşii, sub streaşină, sau în alt loc undeva, ca să nu umble nimeni cu dânsele, şi aceasta din cauză că, dacă le-ar vârî în casă, atunci ar trebui să moară cineva din acea casă, sau pentru că nu le merge bine la vite.
Unii iau vreo câteva mâţişoare de pe rămurelele aduse şi le pun pe stupi, în credinţa că, făcând aceasta, stupii se sfinţesc, le merge mai bine şi strânge mai multă miere peste an. Iar alţii pun vreo câteva mâţişoare pe straturi, anume ca să nu mănânce viermii legumele.
Mâţişoarele se păstrează în locul unde s-au pus peste tot anul şi se întrebuinţează ca leac contra mai multor boale, precum: contra gâlcilor, frigurilor, dureri de grumaz şi a jigului la oameni, precum şi contra Ariciului la vite.
Cei ce capătă boalele sus amintite înghit câte una până la trei mâţişoare şi le trece, iar vitelor le dau în tărîţe şi se afumă cu dânsele.
Mulţi inşi însă cred că, dacă înghit trei mâţişoare sfinţite în ziua de Florii, nu se prinde nici un fel de boală de grumaz în decursul anului de dânşii, iar dacă unul sau altul a întârziat de a o face aceasta, apoi trebuie să înghită o mâţişoară, însă numai spre trecerea gâlcilor.
Drept aceea, mai cu seamă tinerii şi tinerele, cari voesc să nu-i doară gâtul peste an, cum ies în Dumineca Floriilor din biserică, sau nemijlocit după ce au ajuns acasă, înghit câte un mâţişor întreg.
Tot aşa fac şi cei ce voesc să n’aibă gâlci şi să nu-i taie jigul.
Mulţi inşi îndatinează a înghiţi câte o mâţişoară în ziua de Florii, nu numai ca să fie scutiţi contra boalelor sus amintite, ci totodată ca să fie uşori şi sănătoşi ca florile peste an.
Mâţişoarele sfinţite se consideră de către popor şi ca un mijloc de apărare în contra grindinei, precum şi contra furtunilor.
Drept aceea unii, vara, la vreme de zloată, tunete, fulgere, trăsnete şi grindină, pun mâţişoarele pe foc, crezând că fumul ieşit dintr-însele împrăştie zloata, fulgerul, tunetul şi grindina.
Alţii, când este vreo cumpănă foarte mare, iar mâţişoarele de sub streşină le afumă cu tămâie sfinţită în ziua de Paşti, şi apoi înconjură de mai multe ori casa cu dânsele.
Şi iarăşi alţii, când văd că se apropie vreo grindină mare de sat, oraş, sau ce este, spun că e bine să iei mâţişoare sfinţite, să ieşi cu dânsele înaintea grindinei până ce nu apucă aceasta a trece peste hotarul satului sau al oraşului şi să rosteşti cuvintele întrebuinţate la ajunuri, când postesc, ca să se poată opri grindina, şi cum ai făcut aceasta, grindina îndată apucă în alte părţi.
Dacă nu e cu putinţă de a ieşi înaintea grindinei afară de sat, atunci se zice că e de ajuns şi numai atâta dacă o femee castă se dezbracă şi dă în dosul casei mâna cu mâţişoarele, atunci norii şi piatra (grindina) imediat după aceasta se duc peste hotare.
Românii din unele părţi ale Transilvaniei cred asemenea şi spun că Mâţişorii cei aduşi de la biserică în Dumineca Floriilor sunt buni să-i aprinzi şi să afumi casa cu ei când e tempestate, vreme grea.
În Banat, Sâmbătă înainte de Florii, preotul cu copiii şi poporul scot la vecernie litia şi aduc ramure de salcă, care, sfinţite în ziua de Florii, se împart tuturora care vin la biserică.
Din aceste sălcuţe dau frunze tuturor vitelor, iar unele le păstrează în casă pentru sănătate şi, când se întâmplă de ar bate piatra, aruncate afară, se opreşte grindina.
Iar românii din unele părţi ale Munteniei merg cu toţii în ziua de Florii la biserică, cu scop ca să ia câte o nuia, zicând că au noroc să crească cânepa. Iar după ce o aduc acasă, o pun colac la icoane în casă şi în timpul grindinei (pietrei) o aprind şi afumă cu dânsa sau o pun pe acoperişul casei, ca să înceteze grindina.
Mai departe, mâţişoarele sunt bune de pus în lăutoare. Și dacă este uns în casă, se aduc în casă, iar de nu, se lasă afară, fiindcă, dacă le-ar aduce în casă neîngrijită, casa aceea ar rămânea neîngrijită peste tot anul.
Iar dacă în ziua de Florii umbli încins cu salcie dusă la biserică, atunci se crede că nu te mai doare mijlocul.
În fine, mâţişoarele se mai întrebuinţează încă şi la negoţ. Aşa bunăoară, dacă duce cineva la târg un porc, un cal, o vacă, o pereche de boi sau vreo câteva oi de vândut, şi atinge cu mâţişoarele vitele ce voieşte să le vândă, atunci neguţătorii se îngrămădesc la dânsele, tocmai după cum se îngrămădesc oamenii în ziua de Florii ca să ia mâţişoare”.
*** Din volumul „Sărbătorile la români”, Simion Florea Marian, 1898
