“La București poţi face băi, cură de ape minerale, poţi pescui sau poți să te preumbli cu barca pe lacuri şi să ai privelişti delicioase, vilegiaturiste. În vara asta va fi o expoziţie şi mari serbări la Parcul Carol. Căile Ferate au acordat o reducerede 50% pentru cei care vin la București.
Într-o comedie nostimă de Ludwig Fulda, „Între patru ochi”, este vorba despre doi tineri soţi care aproape nu se cunosc, din pricină că doamna duce o viaţă mondenă, mereu ocupată cu vizitele. Ea e într-una în altă parte… Sau, dacă e acasă, primeşte… E mereu aferată, neputând da nici o atenţie soţului. Când cortina se ridică, îi vedem pe ambii soţi aşteptându-şi musafirii, doamna e în rochie elegantă de bal, el – cu costum negru impecabil.
O masă bogată şi luxoasă, cu un şir de tacâmuri sclipitoare şi flori e întinsă sub candelabrul orbitor. Amfitrionii, puţin enervaţi, îşi aşteaptă musafirii, care dintr-o pricină neînţeleasă întârzie să sosească. Neavând ceva mai bun de făcut, încep să vorbească. Doamna abia acum prinde să-şi preţuiască bărbatul, a cărui tovărăşie o găseşte foarte plăcută… Regretă eventuala sosire aşteptată din moment în moment a musafirilor, care vor strica intimitatea aceasta dulce, între patru ochi, cu omul pe care nu-1 cunoscuse până atunci… În cele din urmă, bătrânul lacheu mărturiseşte că a uitat să distribuie invitaţiile… Deci nu va mai veni nimeni la bal! Soţii sunt în culmea fericirii. Şi cortina se lasă…
Cam tot astfel se întâmplă cu bucureştenii şi Bucureştii lor. Era o vreme când ţi-era ruşine să spui că rămâi toată vara la București. Cei care n-aveau parale, puneau hârtie albastră la geamuri şi se închideau umiliţi în casă, ieşind numai noaptea, pe furiş. Sau plecau pentru două săptămâni… cel puţin până la Vidra!
Odinioară întâmpinai cunoscuţii, în pragul verii, cu întrebarea:
— Unde pleci?
Nici nu se mai punea chestiunea dacă pleci sau ba. Era obligatoriu să pleci. Şi erai un caraghios dacă nu puteai să o faci. Cui îi dădea mâna să se facă de râs și să spună că nu pleacă nicăeri?
Lumea se îndatora și făcea cele mai mari sacrificii, numai să nu rămână în București. Azi te întreabă câte unul:
— Pleci undeva în vara asta?
— Nu, răspunzi cu un ton degajat, făcând un gest și o grimasă, oarecum plină de nobleţe, rămân în București!
Acum e altă modă. Parcă e mai boiereşte să spui că nu părăseşti căminul tău decât să arăţi că te duci să te înfunzi prin cine ştie ce bârlog.
Şi aşa bucureşteanul începe să-şi cunoască oraşul, pe care-l găseşte destul de amuzant. De altfel, diferite împrejurări neprevăzute au contribuit să stabilească această intimitate între bucureştean şi Capitală. În primul rând, vara răcoroasă…
Un tip învăţat ne spune că de acum vom avea mereu veri răcoroase. Apoi, nu se prea acordă concedii funcţionarilor. Numărul slujbaşilor fiind limitat cu prilejul economiilor făcute, aceşti funcţionari rămaşi în slujbe nu pot pleca, fiind reţinuţi în Capitală de necesităţile serviciilor.
Şi aşa se face că începem să ne iubim Capitala. Nu-i vorbă, în ultimii ani, oraşul nostru s-a înfrumuseţat, ne atrage pe noi, bucureştenii, după cum atrage şi pe străini. Bucureştii a ajuns un fel de oraş de vilegiatură, unde este foarte agreabil să-ţi petreci vara.
Am vizitat într-o dimineaţă Cişmigiul, fermecătorul parc din centrul oraşului. La pavilionul special de cură poţi citi, la ghişeuri, titlul apelor minerale româneşti: Căciulata, Slănic, Olăneşti, Borsec, etc., etc., care rivalizează şi întrec chiar apele minerale străine, după opinia medicilor cu care am vorbit.
În jurul chioşcului vezi preumblându-se, cu paharul cu toartă în mână, domni gravi şi doamne pedante. Unii o fac cu atâta importanţă că te miri că nu se apucă să scrie cărţi poştale ilustrate rudelor şi cunoscuţilor, aşa cum se obișnuieşte când eşti în vilegiatură… Partea aceasta a parcului e cea mai populată de păsări, căci aci li s-au pus la îndemână adăposturi, hrană, un mic heleşteu… Unii stau ore întregi privindu-le. Am găsit câţiva cunoscuţi care plătiseră taxa de doi lei şi şedeau acum tacticoşi pe scaune, în faţa porţiunii lacului cu fântâna arteziană, ascultând concertul de la staţia de Radio, concert care sub bolta înfrunzită capătă un deosebit farmec. Alţii vâsleau de zor în bărcile de pe lac.
— Mi-am făcut cura de apă minerală şi acum am venit la concert, îmi spune un cunoscut. Pe urmă mă duc acasă, să mă culc în patul meu… Ce nevoie să mă mai deplasez, să cheltuiesc bani, ca să mă duc într-o staţie climaterică unde n-am de departe nici confortul de acasă, nici ceea ce-mi oferă Bucureştii… Iaca, azi am făcut şi o baie medicală de nămol de Techir-Ghiol la un sanatoriu… Mâine, dacă vreau, pot să mă afund în „valurile maritime” de la bazinul Lydo, să fac o preumblare poetică prin „canalul veneţian” construit anul acesta, să mă duc la plaja nisipoasă de la marele ştrand… (Constanţa noastră) sau să fac o excursie la bătrânul şi celebrul Snagov.
Discursul de mai sus al prietenului meu mi-a sugerat ideea să vizitez ştrandurile populare construite de Primăria Sectorului III Albastru şi care atrag pe „bucureştenii vilegiaturişti”.
În Bulevardul Maria, la rond, e un teren vast, cu plajă de nisip adus de la mare, cu trei bazine. Ultimul, în construcţie, va fi gata peste câteva zile. Acesta va avea şapte sute de metri pătraţi suprafaţă şi doi până la trei metri adâncime, fiind destinat pentru înotători. Bazinul special al copiilor are numai 50 – 110 cm. adâncime. Apa se schimbă zilnic la toate bazinele. Mai sunt nu ştiu câte duşuri, apoi aparate de gimnastică, minge, foot-ball… Mai stau la dispoziţie mese cu umbrele, scaune, bănci, cântar, bufet. Ştrandul are o uzină proprie pentru lumină. Există un vestiar foarte bine organizat, unde ar putea depune hainele şase mii de persoane. Vizitatorul se dezbracă într-o cabină şi apoi predă hainele la garderobă printr-o ferestruică ce e practicată la spatele cabinei. Sunt numeroase asemenea cabine pentru dezbrăcat. O secţie specială a vestiarului este destinată pentru doamne.
Să mai menţionăm că de jur împrejur s-au plantat pomi… Intrarea este 5 lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi. Pentru cinci lei se poate închiria un costum de bae. Mai este un asemenea ştrand popular, construit tot de Primăria de Albastru, în Calea 13 Septembrie. Domnul Chiriţă Vasilescu, primarul Sectorului III, a făcut foarte bine şi merită mulţumirile călduroase ale cetăţenilor, atât pentru iniţiativa construirii acestor ştranduri, cât şi pentru că nu le-a concesionat vreunui antreprenor care apoi să exploateze publicul.
Ştrandurile acestea vor contribui, desigur, şi ele, la mulţumirea „celor ce nu pleacă”, după cum vor constitui un punct de atracţie pentru vizitatorii Capitalei, care ar avea un buget limitat. Dar pentru că vorbim despre ştrandurile bucureştene, să nu uităm să cităm ştrandul de la moara Ciurel unde, într-un decor rustic, pe o insulă cu pomi şi iarbă din mijlocul Dâmboviţei, unde pasc vaci şi cai, vin duminica numeroşi bucureşteni să ia baia în râul carpatin, stăvilit de enormele porţi de fier de la intrarea în cetatea lui Bucur.
S-au instalat şi acolo vreo sută de cabine. Copiii ştrengari din București preferă însă să-şi ia duşul în libertate, fără să plătească nimănui nici o taxă, pe enormele trepte de piatră de la stăvilare unde cade în cascade apa Dâmboviţei, îndărătnică şi răsvrătită în încătuşarea ei…
Să nu uităm pe pescarii bucureşteni: la Ciurel şi pe la unele lacuri se duc bucureştenii să prindă peşte, cu năvodul şi cu undiţa. Ca preumblări bucureştene, să mai cităm, în afară de Cişmigiu, Şoseaua croită acum o sută de ani de guvernatorul rus Kiseleff, populată în urmă de atâtea clădiri importante: Muzeul Zoologic, Muzeul Geologic şi diferite localuri de distracţie, faimosul „Bufet de la Şosea”, teatre de vară, etc. Apoi e fermecătorul Parc Carol, unde, dacă vrei, poţi să ai şi iluzia unei ascensiuni dacă te rătăceşti prin anumite locuri.
Dar apropos de parcul Carol, între 1 august și 15 septembrie vor fi acolo mari serbări populare: se pregătesc serioase manifestări artistice, operă sub cerul liber în Arenele Romane, concerte simfonice, apoi manifestări sportive, cortegii pompoase, etc.
Se anunță în fiecare seară splendide focuri de artificii. Fără zgomot, s-a organizat o frumoasă expoziţie care va fi o surpriză nu numai pentru publicul din provincie, ci şi pentru bucureşteni, care n-au ştiut nimic despre asta.
Pentru ca cititorii să-şi facă o idee ce este acolo, să arătăm secţiunile expoziţiei, sau mai exact să cităm câteva din expoziţiile independente ce s-au organizat în frumosul parc: Expoziţia marii industrii, Expoziţia micii industrii, Arta, Editura, Aeronautica, Muzeul de vânătoare, Muzeul agricol, Expoziţie retrospectivă de la ocupaţia Daciei de Traian în 106, Expoziţia şcoalelor, Muzeul militar, Casele naţionale, Expoziţia şcoalelor de meserii, Expoziţia penitenciarelor, etc.
Se instalează și un Watterschoote (bărci căzând în apă) ca la 1906. Apoi va fi un parc de distracţie, un local de noapte, bazar naţional pe o întreagă alee, berării, restaurante… Iar la Arenele Romane se pregătesc mari surprize. Vizitatorii din provincie au o reducere de 50% pe căile ferate, 30% la hoteluri, 20% la restaurante şi 10% la magazinele mari. Toate aceste avantagii, surprizele de la Parcul Carol, modernizarea din ultimii ani a orașului București vor atrage, desigur, mulţi vizitatori în Capitală în vara aceasta răcoroasă, când începem să ne cunoaştem şi noi oraşul, rămânând aici să spunem că București nostru a devenit un oraş de vilegiatură!”
Alex F. Mihail, Realitatea ilustrată, 3 august 1933
