14 iulie 1789 – Căderea Bastiliei, oră de oră. Cine erau cei șapte deținuți din fortăreață

Căderea Bastiliei, eveniment cel mai important al Revoluției Franceze, s-a produs într-o zi de marți. Deși în fortăreața medievală cunoscută sub numele de Bastilia se mai aflau în acel moment doar șapte deținuți, căderea ei în mâinile revoluționarilor parizieni a reprezentat, în mod simbolic, sfârșitul Vechiului Regim și începutul Revoluției Franceze.
Cei șapte deținuți încarcerați la Bastilia erau patru falsificatori al căror proces era în curs de investigare, doi nebuni, Auguste Tavernier și Francis Xavier Whyte și Contele Hubert de Solages, un nobil criminal, închis la cererea familiei sale, probabil pentru incest cu sora sa. Ceilalți deținuți care fuseseră închiși aici, adică Marchizul de Sade și Anne Gedeon Lafitte Pelleport fuseseră transferați sau eliberați cu puțin timp înainte de ziua de 14 iulie.
Destinația inițială a fortăreței a fost cea de apărare a porții Saint-Antoine, fiind construită în timpul domniei lui Carol al V-lea cel Înțelept, între 1370 și 1383, și avea patru turnuri. Ulterior i s-au mai adăugat alte patru turnuri. Cetatea avea lungimea de 66 de metri, lățimea de 34 de metri și înălțimea de 24 metri la nivelul turnurilor și era înconjurată de un șanț adânc de 8 metri. Cele 8 turnuri purtau nume distincte: Tour de Coin, de la Chapelle, du Trésor, de la Comté, de la Bertaudière, de la Basinière, du Puits și de la Liberté.
Pentru că utilitatea militară a Bastiliei s-a dovedit insuficientă, a fost construit un alt fort pentru apărarea Parisului, iar aceasta a fost utilizată inițial pentru păstrarea tezaurului, apoi ca loc de primire pentru Francisc I, pentru ca, mai târziu, cardinalul Richelieu să o transforme în închisoare de stat pentru opozanții regimului, devenind un simbol al monarhiei absolutiste.
În dimineața zilei de 14 iulie, după ce au intrat cu forța în Hôtel des Invalides procurându-și armele necesare, revoluționarii francezi s-au îndreptat spre fortăreața Bastilia pentru a-și face provizii de muniție pentru că aceasta avea și rolul de arsenal al Parisului.
blankO mulțime dezlănțuită, formată din peste 40.000 de oameni, a ajuns în fața fortului la ora 10.30. Ca măsură de securitate, Bernard-René Jordan de Launay, guvernatorul Bastiliei, mutase praful de pușcă cu o seară înainte într-o curte interioară. Delegația revoluționarilor a fost primită cu bunăvoință, chiar a fost invitată la masa de prânz. Mulțimea din fața fortăreței era însă nerăbdătoare și unii și-au imaginat că delegația este ținută captivă. Această neînțelegere a exacerbat tensiunile deja existente în rândul protestatarilor.
La ora 11:30, o a doua delegație condusă de Jacques Alexis Thuriot, însoțit de Louis Ethis de Corny, procurorul Parisului, merge la Fort Bastille. Thuriot dorea să evite un conflict și cere să inspecteze spațiile fortăreței, solicitând garanții că situația nu va degenera. Guvernatorul se angajează că nu va recurge la represalii. Mulțimea de rebeli se afla în continuare în fața Bastiliei. O explozie, luată în mod greșit de către revoluționari ca o canonadă comandată de guvernator, declanșează primele atacuri. Revoluționarii încep ofensiva.
La ora 13.30, cei optzeci și doi de apărători ai Bastiliei și 32 de soldați elvețieni detașați de regimentul Salis-Samade deschid focul asupra rebelilor, omorând aproximativ o sută dintre ei. Timp de trei ore și jumătate, Bastilia este supusă asediului revoluționarilor.blank
La ora 14, o a treia delegație a revoluționarilor intră în Bastilia. Este formată din părintele Claude Fauchet, Louis Ethis Corny, însoțit de secretarul lui, Louis Lézin Milly, Contele Piquod Sainte-Honorine, Poupart Beaubourg, Boucheron, Fleurie, Jouannon și alți șase delegați. Acest ultim grup se înfățișează guvernatorului Launay, dar nu reușesc să deblocheze negocierile. În exteriorul fortăreței, schimburile de focuri continuă. Negocierile sunt închise și revoluționarii sunt deciși să cucerească cetatea prin forță.
La ora 15.30 un detașament de șaizeci și unu de militari din garda franceză ajung în fața Bastiliei cu cinci tunuri. Acum începe atacul real al cetății.
La ora 17.00, garnizoana Bastiliei se predă revoluționarilor furioși. Rebelii, dintre care fuseseră uciși aproximativ 100, au invadat cetatea, au capturat praful de pușcă și gloanțele și i-au eliberat pe cei șapte deținuți ai Bastiliei. Guvernatorul fortăreței trebuia dus la primărie pentru a fi judecat. Însă pe drum De Launay a fost bătut, tăiat cu sabia și în final decapitat cu un cuțit de către Cook Helper Desnot.
blankCei șapte prizonieri ai Bastiliei au fost eliberați. Falsificatorii Jean Lacorrège, Jean Béchade, Jean-Antoine Pujade și Bernard Larroche au dispărut în mulțime de îndată și nu s-a mai știut niciodată nimic de ei. Ceilalți trei au fost purtați triumfal pe străzi. Doi dintre ei, Auguste-Claude Tavernier, care încercase să îl asasineze pe Ludovic al XV-lea în timpul unei vânători în pădurea Sénart și care fusese închis timp de 30 de ani, și contele Jacques-François Xavier de Whyte de Malleville, nebunul închis la cererea familiei sale, au fost din nou încarcerați a doua zi la azilul din Charenton. Contele Solages, închis din 1784 la cererea tatălui său pentru “acte monstruoase” s-a întors în regiunea sa natală și a murit în jurul anului 1825.blank
Pe acea seară, pe 14 iulie 1789, regele Ludovic al VI-lea, care tocmai se întorsese de la o vânătoare, scrie în jurnalul său: “Nimic”, asta doar pentru că revenise de la vânătoare cu mâna goală.
Mărturiile din epocă spun că regele nu a putut fi informat despre evenimentele de la Paris în acea zi. Abia în ziua următoare, pe 15 iulie, la ora 8 dimineața, ducele de La Rochefoucauld-Liancourt l-a anunțat pe Ludovic al XVI-lea de căderea Bastiliei. Istoricii citează următorul dialog:
“- E o revoltă?, a întrebat regele.
– Nu, domnule, nu este o revoltă, este o revoluție!”
blankÎn acea dimineață de 15 iulie, regele Ludovic al XVI-lea a înțeles că este înfrânt, a dat ordinul de retragere a trupelor regale și a revenit asupra schimbărilor guvernamentale pe care le făcuse în urmă cu câteva zile.
Începând cu ziua următoare, Bastilia a fost complet dărâmată. La Paris a fost desemnat un nou primar care a funcționat într-o nouă structură numită “Comună” și s-a înființat o armată populară, “Garda Națională”.
Revoluția s-a răspândit în întreaga țară, populația s-a organizat în municipalități cu scop de auto-guvernare și au fost înființate corpuri ale Gărzii Naționale, care au ignorat complet autoritatea regală.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *