Născut pe 16 octombrie 1836 la Agraam (Zagreb) în Croaţia, Alfred N. Bernath Lendway a urmat gimnaziul la Waraz-Croaţia și Olmuzeuse-Moravia, a absolvit Liceul Piarist din Viena, după care a studiat la facultăţile de ştiinţe din Göttingen (audiind cursul marelui chimist Woehler), Dresda (în laboratorul prof. Eder) și Graz (unde şi-a completat cunoştinţele de chimie tehnologică la Şcoala Politehnică, în laboratorul condus de prof. Gottlieb).
Tânărul a obţinut în 1853 o diplomă pentru libera practică a artei farmaceutice, iar după înapoierea la Viena și-a luat doctoratul în fizică şi chimie, devenind asistentul prof. Joseph Redtenbacher, titularul Catedrei de chimie organică, anorganică şi experimentală a Universităţii vieneze. Bernath a fost însărcinat să pregătească, în calitatea sa de asistent, aşa-zisele „experimente” pentru expoziţia mondială de la Londra din 1861, misiune de care s-a achitat mai mult decât onorabil, și a participat la eveniment cu noile preparate pe atunci: Rubidium şi Caesium.
La Bucureşti, trecuseră aproape zece ani de când Carol Davila venise în Ţara Românească şi Şcoala de mică chirurgie, înfiinţată de el în 1855, se dezvoltase în mod progresiv, iniţiatorul fiind încântat de avântul ce îl luase, fapt pentru care, după transformarea în Şcoală de chirurgie, apoi în Şcoală naţională de medicină şi farmacie, îi anunţase ridicarea la rang de facultate.
Nevoile învăţământului medical şi farmaceutic, cerinţele justiţiei în ceea ce priveşte efectuarea de expertize chimico-legale, analiza alimentelor, a băuturilor, a apelor minerale l-au determinat pe Davila să creeze, din economiile farmaciei militare, un laborator de chimie pe care l-a instalat în aripa stângă a Spitalului Militar, sub direcţia provizorie a farmacistului-şef militar Adolf Trausch, către sfârșitul anului 1862.
Cum farmacistul Trausch funcţiona şi ca profesor la Şcoala de farmacie, Davila s-a gândit să caute o altă persoană care urma să preia conducerea efectivă a laboratorului, pentru că cerinţele ce veneau din partea instituţiilor statului creșteau în fiecare zi. În 1862, de comun acord cu doctorul N. Kretzulescu, pe atunci prim-ministru, Davila i-a scris profesorului Redtenbacher de la Viena pentru a-i recomanda un chimist care să ia în primire laboratorul.
Fără a şovăi, deşi cu oarecare strângere de inimă pentru zelul tânărului său colaborator în vârstă de numai 26 de ani de care urma să se despartă, prof. Redtenbacher l-a recomandat pe asistentul său, Alfred N. Bernath Lendway. Astfel a fost adus în ţară, prin decret domnesc, la finalul anului 1862, a depus în ziua de 12 noiembrie 1863 examenul legiuit de magistru în farmacie, iar Consiliul Superior Medical, prin certificatul pe care l-a eliberat, cu nr. 98 din 20 noiembrie 1863, i-a acordat chimistului A. Bernath dreptul de liberă practică a artei farmaceutice în baza diplomei dobândite în 1858 şi a celei din 1862 de la Universitatea din Viena, de doctor în chimie.
La aceeaşi dată, la propunerea lui C. Davila, tânărul a fost numit chimist ataşat pe lângă Direcţiunea Serviciului Sanitar, fiind plătit cu 500 lei pe lună.
Despre nivelul la care ajunsese studiul şi aplicarea chimiei în România înaintea venirii lui Davila şi a lui Bernath aflăm detalii din memoriile a doi farmacişti: Frank Andreas şi C. Hepites. Andreas executa în hambarul farmaciei sale expertizele chimico-legale cerute de justiţie, iar Hepites făcuse în 1847, în modestul său laborator de la Brăila, analiza sumară a apei minerale de la Balta Albă. Deşi Alexe Marin crease în 1851 un laborator la Colegiul Sf. Sava, se poate spune că, în mod practic, numai după venirea lui Davila şi a lui Bernath chimia a obținut în ţara noastră un caracter oficial.
Davila, începând cu anul şcolar 1856—1857, a predat la Şcoala de chirurgie de pe lângă Clinica medicală şi cursul de chimie, iar memorabilele conferinţe săptămânale şi duminicale de chimie, au determinat, după venirea lui Bernath în țară, un adevărat curent pentru generalizarea şi folosirea ştiinţei chimice.
Începând cu anul 1862, Şcoala naţională de medicină şi farmacie se profilase pe trei şcoli superioare: de medicină, de farmacie şi de veterinarie. Din cauza multiplelor ocupaţii, directorul Davila a cedat predarea cursului de chimie generală, organică şi anorganică prof. Em. Bacaloglu, iar cursul nou înfiinţat — de chimie analitică generală, minerală şi organică, gravimetrică şi titrometrică, însoţit de demonstraţii practice, care apăruse în programa anului şcolar 1863—1864 la Şcoala de farmacie — l-a încredinţat farmacistului chimist Bernath Lendway, care a fost numit și şef al Laboratorului de analize medicale, alimentare şi industriale.
Aşadar, prima catedră de chimie s-a înfiinţat în 1857 la Şcoala naţională de medicină şi farmacie, avându-l ca titular pe dr. C. Davila, o a doua catedră a fost creată în 1860 – 1861 tot la această instituţie, professor fiind farmacistul A. Trausch, iar în 1863 – 1864 s-a creat o a treia catedră de chimie analitică, având ca titular pe Bernath Lendway.
Toate aceste catedre și laboratoarele aferente îşi aveau sediul la Şcoala naţională de medicină din str. Ştirbei Vodă, împreună cu celelalte catedre ale şcolii. În 1863, s-a înfiinţat, pe lângă Ministerul de interne şi justiţie, un cabinet de chimie legală sau judiciară, pus la dispoziţia tuturor parchetelor şi a instanţelor judiciare, iar efectuarea expertizelor chimico-medico-legale a fost încredinţată tot lui Bernath.
Modestul laborator din 1863 a fost mutat patru ani mai târziu într-o aripă a Spitalului Colţea şi pus sub administraţia Eforiei Spitalelor Civile, devenind laborator central al Capitalei.
Laboratorul de chimie a devenit treptat una dintre cele mai utile instituţii de la Colţea, având inclusiv departamente pentru controlul alimentelor, al serviciilor de vamă și un serviciu de analize medicale. În aprilie 1870, dr. Bernath a fost numit şef al lucrărilor chimice de la Facultatea de medicină şi în același an a organizat un laborator de chimie la Şcoala de agricultură.
În jurul său se adunase o adevărată şcoală de tineri studenţi în medicină şi farmacie pe care blândul şi bunul profesor i-a îndrumat şi sfătuit, le-a dirijat paşii, susţinându-i pe mulţi pentru continuarea studiilor în ţară sau în străinătate, prin obţinerea de burse, de concedii cu plată, ori din propriile-i venituri. „Atunci aflai că eu însumi că vreme de un an şi jumătate am contribuit la ştirbirea lefei sale de 500 – 600 de lei cu suma de 200 lei, cât primeam lunar, plus masa ce o luam împreună“, spunea unul din cei mai apropiaţi elevi ai lui Bernath, A. Urbeanu.
În Laboratorul de chimie de la Colţea au activat multe din figurile proeminente ale vieţii noastre intelectuale: C. Istrati, A. Saligny, G. Grigorescu, I. Radian, A. Grindeanu, Mateescu, A. Poltzer, N. Stinghe, I. Gabay, A. Babeş, A. Urbeanu, fraţii Mina şi Ştefan Minovici, N. Angelescu, Şt. Cerchez, N. Zalorescu.
În 1884, instituția a trecut în administrarea Ministerului Instrucțiunii, iar Eforia Spitalelor, din cauza unor economii bugetare, i-a oprit finanțarea. Laboratorul a fost mutat în mare grabă şi în mod provizoriu în str. Pensionatului nr. 6 şi 6 bis, de unde, în 1890, s-a mutat în str. Scaune nr. 52 şi 54, pentru ca în 1902 (pentru a patra oară de la înfiinţare) să se instaleze în barăcile din Splaiul Magheru nr. 2 (în fostul local de anatomie şi autopsie al Facultăţii de medicină).
Bernath nu a mai putut rezista multiplelor piedici ce i se puneau şi în 1884 şi-a dat demisia din postul de şef al lucrărilor chimice de la Facultatea de medicină. După această dată, respectiv după moartea lui Davila (1884), chimistul a rămas singur în lupta pentru funcționarea laboratorului şi, cu toate că a reuşit să-l reorganizeze sub o nouă titulatură, „Institutul de chimie universitar“, a fost condamnat să migreze periodic de la un minister la altul, schimbându-şi sediul, numele şi destinaţia.
În 1899, autoritățile i-au cerut lui Bernath retragerea la pensie, iar boala sa, orbirea, care se instala lent şi necruţător, i-a provocat alte și alte neplăceri. Înainte de pensionarea care a avut loc în cele din urmă în 1903, Ministerul cultelor şi instrucţiunii publice îi făcuse cunoscut că Institutul chimic din Capitală s-a desfiinţat, în locul lui înfiinţându-se un Laborator de chimie tehnologică (agricolă şi industrială), ataşat pe lângă Laboratorul de chimie organică de sub direcţia prof. C. Istrati. Ca atare, profesorul a fost rugat să dea predea, cu inventar, arhiva şi toate obiectele ce formau averea Institutului chimic desfiinţat.
“Pentru a-l alina de avalanşa neplăcerilor ce se abătuseră pe capul său, elevii şi colaboratorii i-au pregătit în 1901 o sărbătorire drept recunoştinţă pentru tot ceea ce făcuse în slujba patriei. Modest şi nemângâiat de boala ce progresa, Alfred Bernath a trimis, pe 23 octombrie 1901, profesorului C. Istrati o scrisoare afectuoasă, prin care îl ruga foarte stăruitor să nu se facă sărbătorirea proiectată pentru cei 40 de ani de serviciu, întrucât „toată viaţa am stăruit cu multă asprime pentru a evita momentele care m-ar compromite sau ridiculiza“.
Timp de 21 de ani, cât a mai trăit ca „pensionar al Eforiei“, şi-a dus crucea de martir (suferind de orbitate absolută cu amauroză şi glaucom cronic bilateral), retras din „lumea nouă“ în locuinţa sa din Calea Moşilor nr. 90, apoi în Calea Călăraşilor nr. 213.
Numai câteva evenimente răzleţe au venit să-l scoată din această monotonie şi părăsire totală, determinată în mare parte de menajera sa şi de fostul secretar, care, ori de câte ori veneau să-l viziteze prietenii şi foştii colaboratori, îi întâmpinau invariabil cu cuvintele: „domnul doctor este indispus şi nu vă poate primi“, aceasta pentru a nu se vedea în ce mizerie îl ţineau şi cum dispăreau din casă lucrurile şi tablourile de valoare.
În 1908, Academia Română l-a ales pe Alfred Bernath membru de onoare, iar el va avea grijă să-i cedeze în 1917 întreaga sa bibliotecă compusă din 2.000 de tratate, monografii, colecţii de artă grafică, dicţionare și enciclopedii.
În 1907 – 1908, a fondat o colecţie pentru constituirea unui muzeu retrospectiv, în care scop a donat 65 de obiecte, împărţite în 7 categorii: grupa I — Davila activum; grupa a II-a — tablouri acuarel; grupa a IlI-a — portrete istorice; grupa a IV-a — acuarele, desenuri şi fotografii; grupa a V-a — Serviciul sanitar; grupa a Vl-a — petrolul indigen şi grupa a Vll-a — apele minerale. Aceste colecţii, a căror valoare se ridica la 40.000 lei, au fost adunate într-un pavilion chioşc din grădina Institutului de chimie din Splaiul Magheru nr. 2, un exemplar din inventar şi cheia fiind înmânate, după capitularea Bucureştiului în Primul Război Mondial, prefectului Poliţiei Capitalei, Ţigara-Samurcaş. În 1910 – 1911, mai donase o serie de obiecte pentru acest „muzeu retrospectiv naţional şi istoric“, care trebuie să poarte numele : „Dr. C. Istrati, M. Istrati-Capşa şi A. N. Bernath“.
În timpul Primului Război Mondial, fratele chimistului, general în armata austro-ungară, a venit în ţară cu trupele de ocupaţie şi, văzând condiţiile mizere în care îşi ducea viaţa la 80 de ani, i-a propus să-l ducă în sânul familiei, în Croaţia. Savantul a refuzat, spunând că doreşte să-şi sfârşească zilele şi să fie înmormântat în pământul ţării pe care a slujit-o cu atâta abnegaţie.
Pe 12 februarie 1924, savantul chimist pe care tot într-o lună de februarie, cu 45 de ani în urmă, îl îngrijiseră şi-l vegheaseră la căpătâi pentru smulgerea dintr-o pneumonie rebelă profesorii Al. Marcovici, Grecescu şi însuşi C. Davila, împreună cu elevii săi, Mina Minovici şi A. Urbeanu, se stinge cu o lumânare pâlpâindu-şi ultima licărire în chilia-i părăsită din Calea Călăraşilor 213, în vârstă de 88 de ani.
Singurul care îi mai îndulcise suferinţa a fost prof. Al. Zaharia, prin ajutorul ce-l trimitea în mod regulat.
„Pilda cea mai frumoasă şi cea mai desăvârşită în viaţa noastră culturală”, cum l-a caracterizat Ştefan Minovici, „Nestorul chimiei românești” care a strălucit ca un astru pe ogorul ştiinţei din ţara noastră şi-a dedicat tot ce a avut mai bun laboratorului său în care intra primul dimineaţa şi ieşea ultimul seara, adesea permitându-şi doar câte o plimbare scurtă la şosea, într-o trăsură, singur şi cu coşul birjei ridicat“.
Surse:
Adolf Urbeanu, Amintiri
C. I. Istrati, Despre importanţa şi rolul chimiei în ştiinţele medicale, 1882
A. Urbeanu, Laboratorul de chimie de la „Spitalul Colţea“, 1879—1884, „Revista Farmaciei”
Şt. Minovici, Notice biographique sur Alfred Nicolaus Bernath Lendway, Buletinul Societăţii de Chimie din România, 1924
Revista Farmacia, 1972
