AcasăEroii României moderneDinu Lipatti, „copilul-minune” răpus de leucemie la doar 33 de ani

Dinu Lipatti, „copilul-minune” răpus de leucemie la doar 33 de ani

Dinu Lipatti s-a născut pe 19 martie 1917 la București și a crescut într-o familie care iubea muzica. Tatăl său, Theodor, era violonist amator, iar mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă.

Nașul de botez al copilului a fost George Enescu. La vârsta de cinci ani, Dinu a fost acceptat la orele sale de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care i-a oferit o educație artistică solidă și a evitat să îl trateze ca pe un „copil-minune”.

 

Adolescentul Lipatti este admis la Conservatorul din București, iar în 1934 participă la concursul internațional de pian din Viena, unde l-a cunoscut pe faimosul pianist francez Alfred Cortot care l-a invitat la Paris. Aici și-a continuat studiile de pian la Ecole Nationale de Musique, sub supravegherea lui Cortot.

În 1936 a început să dea concerte în Germania și Italia, dar la începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la București unde lucrează cu George Enescu.

În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, Madeleine Cantacuzino, și ea o fostă elevă a profesoarei Florica Musicescu, și decid să se stabilească în Elveția. Aici Lipatti devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva și dă în continuare concerte cu un succes uriaș.

În 1947, în timp ce se pregătea pentru un turneu în America, medicii descoperă că tânărul pianist suferă de leucemie. De curând se descoperise cortizonul, despre care se credea că este un tratament revoluționar pentru leucemie, dar preparatul era extrem de scump.

 

Prietenii lui Dinu, muzicienii Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch, au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului pentru prietenul lor. A urmat o ameliorare aparentă, dar starea de sănătate a lui Dinu Lipatti a continuat să se înrăutățească.

Pe 16 septembrie 1950, deși pianistul era slăbit fizic, are loc ultimul lui concert public în Franța. A început să se simtă rău chiar în timpul evenimentului și a fost nevoit să facă o pauză lungă, timp în care publicul nu s-a clintit din sală. Apoi Dinu Lipatti a reintrat pe scenă, s-a așezat la pian și a continuat să cânte.

„Stăteam pe treptele scării pentru că nu mai erau locuri libere. Încă de la primele sunete m-am ridicat de pe modestul meu loc și mi-am spus: <<Nu ai mai auzit așa ceva niciodată până acum!>> Nu mi-a scăpat nici o notă; știu că e o formulare convențională, dar de data aceasta e adevărat. Îmi amintesc tot: medicul care stătea pe scenă, pregătit să intervină în orice moment, paharul cu apă de pe pian, toate detaliile. Boala dădea o altă semnificație evenimentului. La final, Lipatti lăsa impresia că e venit dintr-o altă lume. O lume în care orice e posibil. În acea seară, în sală nu a existat nici un auditor care să poată rămâne indiferent”, își amintelte Jacques Kreisler, unul dintre fondatorii Festivalului de la Besançon care avea 34 de ani în acel moment.

 

În aceeași lună, septembrie 1950, mama pianistului, Ana Lipatti, reușește să ajungă în Elveția și să-i fie alături fiului ei în ultimele luni de viață.

Forma rară de leucemie de care suferea (Limfom Hodgkin) nu avea, de fapt, niciun fel de tratament, toate încercările medicilor, inclusiv radioterapia, fiind lipsite de efect, iar după două luni și jumătate, pe 2 decembrie 1950, Dinu Lipatti a murit la Geneva. Avea doar 33 de ani.

Soția sa, Madeleine Lipatti a consemnat într-un volum in memoriam mărturii despre Dinu Lipatti, iar mama pianistului, Anna Lipatti, a publicat propriile amintiri despre Dinu, fiul ei atât de devreme dispărut. Portalul dinulipatti.org este, de asemenea, o extraordinară sursă pentru cei care vor să afle mai multe informații despre opera și viața compozitorului.

 

sursa foto: dinulipatti.org

Niciun comentariu

Lasă un comentariu