Ferdinand de Lesseps s-a născut pe 19 noiembrie 1805 la Versailles, în Franța, fiind fiul diplomatului Mathieu de Lesseps și al Catherinei de Grévigné, mătușa contesei de Montijo, care era mama împărătesei Eugénie. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut în Italia, unde tatăl său era consul, apoi a fost educat la Colegiul Henric al IV-lea din Paris. De la vârsta de 18 ani, Ferdinand a fost angajat în armată, iar din 1825 până în 1827 a fost vice-consul asistent la Lisabona, unde unchiul său era însărcinat cu afaceri. În 1828, tânărul a fost trimis vice-consul asistent la Tunis, unde tatăl lui era consul general, iar aici a ajutat la evadarea unui anume Youssouff, care era urmărit de soldații beyului pentru încălcarea legilor seraiului.
În 1832, diplomatul a fost numit vice-consul la Alexandria. Pentru că vasul pe care călătorea spre Egipt a intrat în carantină înainte de a acosta în port, Ferdinand de Lesseps a avut suficient timp pentru a citi cărțile pe care Mimaut, consulul general al Franței la Alexandria, i le-a trimis. Printre aceste volume se aflau memoriile inginerului civil Jacques-Marie Le Père, care ofereau multe detalii despre proiectul Canalului Suez și care urmăreau instrucțiunile lui Napoleon Bonaparte, un plan ce fusese însă abandonat înainte de a începe.
Această lucrare i-a stimulat imaginația tânărului conte și a avut o influență covârșitoare în cristalizarea ideii de a construi un canal peste istmul african. Din fericire, Muhammad Ali, viceregele Egiptului, l-a primit cu multă căldură la Alexandria, iar el a devenit bun prieten cu fiul acestuia, Said Pașa, relație care îl va ajuta mai târziu în planul său.
Francezul a ocupat postul până în 1837 și, în timp ce se afla în Egipt, l-a întâlnit și a fost influențat de Barthélemy Prosper Enfantin, un inginer care lucra la un baraj aflat la nord de Cairo, realizat la comanda lui Muhammad Ali.
În acest timp, în Egipt a izbucnit o epidemie de ciumă care a durat doi ani și a dus la moartea a mai mult de o treime dintre locuitorii din Cairo și Alexandria, iar contele Ferdinand de Lesseps a încercat să ajute financiar spitalele egiptene. Spre sfârșitul anului 1837 s-a întors în Franța, iar pe 21 decembrie s-a căsătorit cu Agathe Delamalle, fiica procurorului guvernamental de la curtea din Angers, devenind tatăl a cinci copii: Charles Théodor, Charles Aimé, Ferdinand Marie, Ferdinand Victor și Aimé Victor.
În 1839, diplomatul a fost numit consul la Rotterdam, anul următor a fost transferat la Málaga, în 1842 a ajuns la Barcelona, iar la scurt timp a fost promovat la gradul de consul general.
În timpul unei insurecții sângeroase în Catalonia care s-a încheiat cu bombardamentul orașului, Ferdinand de Lesseps a oferit protecție unui număr mare de victime ale conflictului, indiferent de simpatiile politice ale acestora, iar din 1848 a devenit ambasador al Franței la Madrid.
Un an mai târziu, guvernul Republicii Franceze l-a trimis la Roma pentru a negocia întoarcerea Papei Pius al IX-lea la Vatican, reușind, datorită calităților sale, să-și îndeplinească misiunea cu succes. În timpul negocierilor, alegerile din Franța au provocat însă o schimbare în politica guvernului, Alexis de Tocqueville l-a înlocuit pe fostul ministru de externe, iar diplomatul francez a fost rechemat în țară și trimis în fața Consiliului de Stat, fiind acuzat că a dezonorat armata franceză.
Din acel moment contele s-a retras din serviciul diplomatic și nu a mai ocupat nicio funcție publică. În 1853 și-a pierdut soția și fiul, Ferdinand Victor, în numai câteva zile. Un an mai târziu, vicerege al Egiptului a devenit prietenul său, Said Pașa, iar diplomatul a considerat că este o ocazie excelentă pentru a acționa în virtutea vechiului lui plan, acela de a construi Canalul Suez.
Pe 7 noiembrie 1854, Ferdinand de Lesseps a debarcat la Alexandria, iar la sfârșitul aceleiași luni Said Pașa a semnat concesiunea prin care autoriza construirea canalului. O primă schemă gândită de conte a fost imediat elaborată de doi ingineri francezi care se aflau în serviciul egiptean, Louis Maurice Adolphe Linant de Bellefonds, numit “Linant Bey”, și Mougel Bey. Acest proiect, diferit de cele care fuseseră prezentate anterior, prevedea o legătură directă între Marea Mediterană și Marea Roșie. După ce a fost ușor modificat, planul a fost adoptat în 1856 de inginerii civili care făceau parte din Comisia Internațională pentru perforarea istmului Suez.
Încurajat de aprobarea inginerilor, diplomatul nu mai avea nicio opreliște. Nu a ascultat niciun critic al proiectului și s-a luptat cu toate obstacolele, inclusiv cu opoziția lordului englez Palmerston, care considera că proiectul este prea radical și reprezintă un pericol pentru poziția comercială a Marii Britanii.
Diplomatul a reușit să stârnească entuziasmul francezilor și să obțină prin subscripție publică mai mult de jumătate din suma de două sute de milioane de franci de care avea nevoie, dar nu a putut atrage nicio contribuție substanțială de capital din partea Angliei. În aceste condiții, guvernul egiptean a subscris acțiuni în valoare de optzeci de milioane de franci.
“Compagnie universelle du canal maritime de Suez” a fost creată la sfârșitul anului 1858, iar pe 25 aprilie 1859 contele a dat prima lovitură cu târnăcopul la Port Said. În următorii zece ani, Lesseps a trebuit să se confrunte cu opoziția continuă a guvernului britanic care făcea presiuni asupra sultanului pentru a opri lucrările și, la un moment dat, a trebuit chiar să caute sprijinul verișoarei sale, împărăteasa Eugenie a Franței, pentru a-l convinge pe împăratul Napoleon al III-lea să acționeze ca arbitru în disputele diplomatice. În cele din urmă, pe 17 noiembrie 1869, canalul a fost deschis oficial de către Ismail Pașa, cunoscut și ca Ismail cel Magnific, viceregele Egiptului și Sudanului din 1863 până în 1879.
Pe 25 noiembrie 1869, la o săptămână după deschiderea Canalului Suez, Frederic de Lesseps s-a căsătorit la Paris cu cea de-a doua sa soție, care avea o treime din vârsta lui.
Louise-Hélène Autard de Bragard era născută pe insula Mauritius, iar cuplul a avut nu mai puțin de 12 copii, șase băieți și șase fete.
Contele s-a străduit constant să se ferească de politică și a refuzat toate ofertele care i-au fost făcute de a candida pentru diverse funcții publice. În 1873 a devenit interesat de un proiect de unire a Europei și Asiei printr-o cale ferată spre Mumbai și în același an a devenit membru al Academiei Franceze de Științe.
În mai 1879, amiralul de la Roncire le Noury a convocat la sediul Société de géographie din Paris un congres la care au participat 136 de delegați care au votat în favoarea demarării lucrărilor pentru Canalul Panama, care urma să fie construit după modelul celui de Suez. Ferdinand de Lesseps a fost numit președinte al Companiei Canalului Panama, în ciuda faptului că împlinise deja vârsta de 74 de ani și, cu această ocazie, Leon Gambetta i-a conferit titlul “Le Grand Français”.
În februarie 1880, Lesseps a plecat la New York pentru a strânge bani pentru proiect, iar când s-a cazat la Hotelul Windsor, managementul hotelului a arborat steagul francez în onoarea sa. Diplomatul s-a întâlnit cu reprezentanții Societății Americane a Inginerilor Civili și cu cei ai Societății Geografice, a mers apoi la Washington D.C., unde s-a întâlnit cu președintele Rutherford B. Hayes, vizitând mai departe Boston, Chicago și alte câteva orașe americane pentru a aduna capital pentru planul lui.
În iunie 1880, Lesseps a ținut o conferință la Liverpool și a reușit să obțină sprijin din partea unui anume căpitan Peacock, care a considerat că proiectul canalului merită întreaga susținere britanică. În același an a mers la fața locului și a estimat costurile la aproximativ 658 de milioane de franci, anunțând că șantierul va dura opt ani pentru a fi finalizat. Lucrările au început în 1882, dar echipa a avut mari dificultăți tehnice din cauza alunecărilor de teren. În plus, echipele de muncitori au fost grav afectate din cauza unor epidemii de malarie și de febră galbenă care au făcut zeci de victime. În cele din urmă, din cauza capitalului financiar insuficient și a corupției, proiectul a fost înghețat. Compania canalului Panama și-a declarat falimentul în decembrie 1888 și a intrat în lichidare în februarie 1889.
Scandalul Canalului Panama, așa cum a fost numit de presă, a dus la dezvăluiri potrivit cărora mai mulți politicieni și jurnaliști francezi ar fi primit mită pentru a promova proiectul.
Până în 1892, s-a descoperit că 150 de deputați francezi au fost mituiți pentru a vota pentru alocarea ajutorului financiar pentru compania Canalului Panama, iar în februarie 1893 Ferdinand de Lesseps, fiul său, Carol, precum și mai mulți colaboratori au fost acuzați de corupție și găsiți vinovați, fiind obligați să plătească o amendă consistentă și să execute o pedeapsă cu închisoarea, care a fost anulată însă de Curtea de Casație, pentru că trecuseră mai mult de trei ani de la comiterea faptei.
În cele din urmă, în 1904 Statele Unite au cumpărat activele companiei și au reluat lucrările după un proiect revizuit.
Contele Ferdinand de Lesseps a murit la Château de La Chesnaye, în satul Vatan, pe 7 decembrie 1894, la vârsta de 89 de ani, și a fost înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.
Puteți citi și:
