HomeVizionariiMedici și oameni de științăȘerban Ţiţeica, fondatorul școlii românești de fizică cuantică

Șerban Ţiţeica, fondatorul școlii românești de fizică cuantică

Șerban Ţiţeica
DS TW

Șerban Ţiţeica s-a născut pe 27 martie 1908 la București şi a fost fiul cunoscutului matematician Gheorghe Ţiţeica, academician, profesor la Universitate, cunoscut în mediul universitar prin lucrările sale de matematică.

După absolvirea Liceului „Mihai Viteazul” din București şi apoi a cursurilor universitare, obţinând licenţa în ştiinţe fizico-chimice şi ştiinţe matematice, Șerban Țițeica a plecat la Leipzig pentru a aprofunda fizica cuantică. Aici l-a cunoscut pe profesorul Werner Heisenberg, care i-a devenit coordonator al tezei de doctorat, „Asupra comportării rezistenţei electrice a materialelor în câmpuri magnetice”.

La revenirea în țară, fizicianul a predat din 1935 până în 1948 la Facultatea de Ştiinţe, la Şcoala Politehnică din Bucureşti şi la Universitatea din Iaşi, iar în 1948 a devenit profesor şi şeful Catedrei de fizică teoretică de la Universitate, catedră pe care nu a mai părăsit-o până în 1977.

În 1972, fizicianul mărturisea: “După părerea mea, frumuseţea fizicii constă în îmbinarea dintre matematică şi fizică, în faptul că fizica a reuşit mai repede decât alte ştiinţe să formuleze legi cantitative exacte. La 14 ani, eu nu aveam încă o orientare precisă spre profesiune. Îmi plăcea joaca, băteam mingea, citeam, învăţam, dar nu mă gândeam încă la viitor, urmam cursurile la Liceul «Mihai Viteazul».

În penultima clasă am avut un profesor de fizică excepțional, directorul din vremea aceea al liceului, profesorul Roman. Lui îi datorez orientarea mea spre fizică, el mi-a trezit în mare măsură interesul pentru această ştiinţă şi i-am rămas recunoscător toată viaţa. Profesorul Roman discuta cu noi, ne dădea probleme spre rezolvare, ne stimula gândirea. Noi învăţam mult mai puţin la fizică decât elevii de azi.

Șerban Ţiţeica

Fizica, aplicaţiile ei s-au dezvoltat, ceea ce se reflectă şi în cunoştinţele transmise în manuale. Cât priveşte laboratoarele, liceul nostru, care se mutase într-un nou local, cel în care funcţionează şi astăzi, se cheamă că avea o oarecare dotare, mult mai modestă însă faţă de ceea ce există astăzi în şcoli.

Ceasurile mele fericite sunt acelea în care am prilejul să mă ocup exclusiv de meserie. Şi multe zile în şir mă ocup numai de fizică, aşadar am foarte multe clipe frumoase. Cât despre satisfacţii, este dificil de vorbit, în cercetarea ştiinţifică te apropii treptat de un rezultat. Se întâmplă uneori să greşeşti, atunci mai încerci o dată, şi încă o dată, până dai de capăt. Sunt zile când faci un pas mic, alte zile când dai înapoi şi zile când baţi pasul pe loc. De aceea, spun eu, satisfacţiile se dobândesc greu. Calitatea de bază a cercetătorului este perseverența. El nu trebuie să se descurajeze niciodată, trebuie să încerce mereu, să nu se dea bătut. Evident, perseverența nu înseamnă încăpățânare mai ales când ai pornit-o pe un drum greşit. Atunci trebuie să ştii să te opreşti, să cauţi neapărat altă cale, chiar dacă nu vezi imediat soluţia.

Cea mai mare importanţă o are fizica corpului solid, cu uriaşe aplicaţii în tehnică. De pildă, tranzistoarele, a căror producţie s-a răspândit foarte mult şi al căror rol în maşinile de calcul electronice moderne este imens.

Vechile maşini electronice ocupau un spaţiu mare şi aveau o viteză de lucru mică. Astăzi maşinile electronice tranzistorizate ocupă spaţiu redus şi au o rapiditate uluitoare de lucru. Deosebit de importante pentru producţie sunt cercetările în fizica plasmei. Datorită energiei nucleare se rezolvă astăzi multe probleme ale energeticii. Dar se speră într-un progres și mai însemnat. Actuala energie nucleară are la bază elementele grele, fisionabile. Se cercetează posibilitatea înlocuirii lor cu elemente ușoare, în stare de plasmă. Cercetările sunt în curs, merg încet, sunt încă dificultăţi mari de învins.

Important în fizică este să înţelegi fenomenul, adică să poţi face experienţe. Dar nu toate fenomenele se pot vedea direct prin experienţă. Într-un fir nu poţi vedea cum trece curentul electric, dar el există. Experienţa rămâne totuşi baza fizicii. Ştiind ce mărimi intră în joc, poţi determina legi. Dacă fizica s-ar opri numai la descrierea fenomenelor, n-ar fi o ştiinţă exactă. Pe măsură ce capeţi informaţia, experimentezi şi cauţi să ajungi la lege.

Șerban Ţiţeica

Multe experienţe le facem chiar pe corpul nostru. De exemplu, legea inerţiei o verificăm de nenumărate ori în tramvai. Aşadar, important este să înveţi legile de bază ale fizicii şi aceste legi ale fizicii au rămas tot cele pe care le-a formulat Newton. Chiar zborul cosmic, care exercită o extraordinară fascinaţie asupra noastră, are la bază vechile legi ale lui Newton. Noi sunt materiile prime care intră în construcţia aparatajului, pentru protecţia omului.

În fizică sunt încă foarte multe de făcut. Există mult loc pentru cei care vor veni. Totul este să duci cu responsabilitate un lucru de la început până la sfârşit”.

Profesorul Șerban Țițeica a încetat din viață pe 28 mai 1985, la vârsta de 77 de ani, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

“De la el am învăţat nu numai fizică. Am învăţat mult mai mult. Am înţeles că fizica nu poate fi — şi nici nu este — singură. Am înţeles că miracolul Şerban Ţiţeica este unul simplu şi prin aceasta cu atât mai adânc: miracolul omului care reuşeşte să ajungă pe înălţimi pe care unii dintre noi poate nici nu le bănuiau, de unde, înconjurat de zeităţile sale protectoare — muzica, muntele, grecii, latinii, matematica, poezia —, se aşază şi, pe îndelete, se gândeşte la fizică. Sau, mai simplu, le vorbeşte prietenilor săi apropiaţi: nucleele, atomii, moleculele, electronii, de la care, din vorbă în vorbă, mai află câte ceva din cum sunt făcute lucrurile care ne înconjoară, însufleţite sau neînsufleţite. A plecat fără să dispară, ştiind bine că noi, mici vlăstare ale marelui său suflet de om şi de fizician, vom povesti celor ce vor veni că am avut odată un frate mai mare — pentru eternitate rămâne ŞERBAN ŢIŢEICA – care a stat drept şi cu fruntea sus lângă leagănul fizicii modere şi căruia îi spuneam simplu „Dom’ Profesor”, scriau fizicienii Ioan Ioviț-Popescu și Andrei Dorobanțu în revista Știință și Tehnică din iunie 1985 în memoria eminentului dascăl.

Șerban Ţiţeica

Surse:

Flacăra, 1964

Știință și Tehnică, 1985

DS TW
No comments

leave a comment