La moartea bucovineanului Teodor Ștefanelli, bunul prieten al lui Eminescu

„În ziua de 23 iulie 1920, Teodor Ștefanelli, în vârstă de 73 ani, închise ochii pentru vecie după o boală îndelungată, care de mult îl pândea și care chiar pe timpul petrecerii sale în București, cu ocaziunea sesiunii Academiei române din mai a. c. îl aruncă la pat.

Răposatul era originar din străvechiul oraş Siret din Bucovina şi se trăgea dintr-o veche familie de neguţători, care astăzi acolo au dispărut. Aici absolvi el şcoala poporală, liceul sub redeşteptătorul românilor bucovineni, Aron Pumnul, iar studiile juridice la Universitatea din Viena. Aici închegă ei, în sânul Societăţii Academice România jună, o mare şi intimă prietenie cu tânărul Eminescu, lucru mai ales explicabil deoarece se întâlniseră doi tineri idealişti în asemenea măsură.

După absolvirea studiilor juridice, Teodor Ștefanelli se întoarse în ţară şi intră la tribunalul din Cernăuţi ca practicant şi după scurt timp ajunse ascultant, în care calitate l-am aflat în anul 1876, când a venit la Universitate. Mult a contribuit răposatul la înfiinţarea Societăţii academice Arboroasa în anul 1875, care, din cauza unor oameni răuvoitori românilor, a luat în anul 1877 cunoscutul sfârşit precedat de un monstru proces pentru înaltă trădare.

De la Cernăuţi, răposatul se strămută mai apoi ca pretor în Câmpulungul moldovenesc. Aici era el între oamenii săi, urmaşi ai vechii republici, pe care îi îndrumă cu sfaturi drept părinteşti şi de la care adună, vizitând şi cele mai răzleţe şi depărtate colibi ale Muntenilor, mult preţioasele: “Documente Câmpulungene”, publicate de Academia Română puţin înainte de izbucnirea războiului mondial.

Ștefanelli a publicat mai multe novele şi schiţe în mai multe foi şi reviste, apoi date statistice din Bucovina, cu toate că ocupaţiunea lui de magistrat îi absorbea aproape tot timpul disponibil. Pe baza scrierilor sale asupra unor tipuri istorice câmpulungene şi anume: “Originea lui Teodor Calimah (Călmaşul)”, “Document privitor la originea câmpulungeană a lui Gavril Mitropolitul” şi altele, Academia Română îl alese în anul 1898 membru corespondent al ei în secţia istorică, iar în anul 1911 membru ordinar.

Ștefanelli trecu de la Câmpulung ca prim consilier la Curtea de apel din Leov şi apoi consilier aulic la Curtea de casaţie din Viena, unde stătu scurt timp şi trecu, din cauza slăbiciunii corporale, la pensie. Dară nu numai cercurile româneşti recunoscură activitatea şi ştiinţa lui literară şi istorică, ci şi Comisiunea centrală din Viena pentru conservarea monumentelor istorice, care îl numi membru corespondent. Răposatul a sprijinit prin colaborare “Revista politică” din Suceava şi revista “Junimea literară” şi nu era întreprindere naţională, culturală şi literară în mult împilata ţărişoară Bucovina la care el, deşi departe de ţară, care urmărea tot ce se petrecea aici, să nu fi fost activ cu tot sufletul şi cu toate puterile lui spirituale.

Îmi aduc cu duioşie aminte că, întâlnindu-mă Ştefanelli odată în Cernăuţi, mă cuprinse şi-mi zise: “Frate, nu-ţi istovi puterile pentru nerecunoscătorul popor rutean (din Lujeni), vino la Câmpulung, acolo lucrând amândoi cum ştim să lucrăm, pentru naţie vom face minuni între bunii şi omenoşii munteni”.

N-a fost însă să fie, răposatul s-a mutat în curând la Leov şi eu într-altă parte, la Straja românească. Pe timpul izbucnirii războiului Mondial, Ștefanelli a trecut hotarul Bucovinei şi s-a aşezat în orăşelul Fălticeni, de unde s-a întors în ţară abia după risipirea Austriei, cu toate că nu primea pensia cuvenitoare şi guvernorul Bucovinei îi cere înapoiarea în ţară, se înţelege ca apoi să-l interneze ca român periculos statului austriac la Talerhof, unde de bună samă că i-ar fi rămas osemintele.

El se odihneşte în ţara românească din Fălticeni, la a cărui mormânt Academia română i-a depus o cunună prin membrul corespondent, dl. avocat Artur Gorovei, care a rostit o mult frumoasă cuvântare. Inima cea fierbinte a lui Teodor nu va mai bate pentru fraţii români, dar el a luat cu sine în mormânt bucuria mult dorită a Unirii tuturor Românilor, de care visa dinpreună cu toţi bunii români bucovineni.

Viaţa lui Ștefanelli a adus mare folos ştiinţei şi naţiei româneşti, de aceea numele lui în istoria neamului va fi neuitat”.

*** Dimitrie Dan (membru al Academiei Române, istoric și folclorist), Cernăuţi, 1920

Teodor Ștefanelli (născut Theodor Ștefaniuc) s-a născut pe 18 august 1849 în orașul Siret și a încetat din viață pe 23 iulie 1920, la Fălticeni.