Cum s-a restaurat bojdeuca lui Creangă. O perspectivă istorică (detalii și fotografii inedite)

Bojdeuca lui Ion Creangă, casa cu două camere din cartierul Țicău în care a locuit scriitorul între anii 1872 și 1889, nu se află astăzi la prima restaurare.

Locuința, care fusese cumpărată cu banii povestitorului de către Tinca Vartic, soția lui fără cununie, era descrisă astfel în 1887: „Bojdeuca de căsuţă în care locuiesc de vreo 18 ani e de vălătuci şi povârnită spre cădere pe zi ce merge, de n-ar fi răzămată de vreo 24 furci de stejar şi acele putrede. Iarna dorm într-o odăiţă, toată hrenţuită, iar vara într-un cerdăcel din dos. începând de pe la mai şi sfârşind pe la octomvrie, când este vremea bună cum îi acum. Aşa m-am deprins. Răposatul Conta şi Lambrior ştiau căsuţa mea, Pompiliu, dl. Nica şi mai ales bietul Eminescu de asemenea. În sfârşit, vinerea trecută, 18 spre 19, m-am culcat iarăşi afară după obicei şi, pe la câte care voi fi adormit nu ştiu, dar ştiu că am adormit gândindu-mă cu jale la societatea „Junimea” şi ce mai este ea acum! La Gheorghe Scheleti, Lambrior, Conta şi unde mai sunt ei acum!” (Scrisoare către Titu Maiorescu, 1887).

AdevarulSiArtistic_1937_02-1692135472__pages20-20

În timpul Primului Război Mondial, în perioada refugiului guvernului și administrației la Iași, mai mulți prieteni şi admiratori ai lui Creangă au aflat că, după moartea Tincăi Vartic, căsuța era părăsită și jumătate din acoperiș se prăbușise.

La sfârșitul anului 1917, un grup din care făceau parte dr. Neculai Racoviță (pe atunci primar al orașului), profesorul Constantin Meissner, prof. Nicolae Leon a descins în Țicău și a coordonat lucrările de consolidare, apoi bojdeuca a intrat în administrarea Universității din Iași.

După aproape 15 ani, casa povestitorului s-a năruit din nou, iar presa a început să pună presiune pe autorități. Începând din anul 1933, un comitet prezidat de această dată de profesorul Constantin Meissner, Oswald Racoviță, primarul de la acea dată al municipiului Iaşi, şi deputatul Emil Ceicovschi a început demersurile pentru consolidarea bojdeucii.

Inaugurarea a avut loc la începutul lui ianuarie 1937, cu câteva luni înainte de centenarul nașterii scriitorului:

“În aceste zile de sărbători creștinești care reprezintă temeiul iernii și în nopțile lungi când prăjim la gura sobei amintiri duioase sau ne înstrăinăm pe furiș din realitate pentru a trăi in lumea basmelor fără vrere, sufletul ni se umple de farmecul tradițional al marelui povestitor din Humulești, Ion Creangă, a cărui operă literară a încântat nu numai firea poporului nostru si a împodobit literatura națională, dar a trezit interes și admirațiune în țări străine, când i s-au tradus, în franțuzește, germană și italiană, unele din marile lui povestiri și chiar „Amintirile din copilărie”.

Îi pomenim numele astăzi, de ziua Sf. Ion, când bunii săi prieteni în frunte cu genialul Eminescu veneau să-i serbeze onomastica în bojdeuca sa de pe dealul Țicăului. Și ni se pare că Ion Creangă se mai află printre noi, ieșenii, acum, când la Iași personalități culturale și literare se pregătesc să-i comemoreze primul centenar de la naștere. De aceea, fiind oarecum în actualitatea zilei prin faptul că ne aflăm la onomastica marelui humuleștean atât de pios evocat zilele acestea de către d. Mihail Sadoveanu la postul de radiodifuziune, precum și prin faptul că se apropie sărbătorirea centenarului nașterii lui Creangă, vom comunica cititorilor îmbucurătoarea veste că faimoasa lui bojdeucă de la Ieși are sorți să devină ceea ce trebuie să fie și să rămâie pentru generațiile viitoare: un monument istoric.

PRIMELE LUCRĂRI

Suntem îndreptățiți în credința ca bordeiul lui Creangă din Țicăul Iașilor să fie decretat monument istoric, văzând străduința pasionată a unui comitet de admiratori prezidat de d. C. Meissner, care a înfăptuit o faptă bună și frumoasă, restaurând bojdeuca.

În această privință, putem da următoarele lămuriri pe care le-am obținut de la d. Emil Ceicovsky, deputat de Iași, sufletul acțiunii, căruia i se datorește exclusiv opera înfăptuită.

Bojdeuca lui Creangă a mai fost restaurată în timpul războiului, la 1917, de către un comitet din care au făcut parte domnii C. Meissner, prof. C. Șumuleanu, defunctul profesor dr. N. Leon, istoriograful ieșan N. A. Bogdan, A. Alimănișteanu, aflat în refugiu.

Dar intemperiile au fost mult mai tari decât suflete oamenilor și admiratorilor lui Creangă, și bordeiul său s-a ruinat din nou, amenințând să dispară din cauza terenului fugitiv. Datorită bunei și inimoasei înțelegeri a actualului primar de Iași, dl. Oswald Racoviță, dl. deputat Em. Ceicovsky a obținut concursul primăriei, care a drenat terenul, scurgând apele din str. Sărărie care dă în str. Scăricica, unde se află bojdeuca.

Ne spune domnul Em. Ceicovsky că s-a înălțat suprafața, construindu-se scări de piatră, scări largi, pe care scobori fără teamă în curtea bordeiului consolidat din nou, construindu-se în curte o altă casă cu două încăperi pentru paznic și servitor.

UN CEASLOV ȘI O PĂRECHE DE OCHELARI

D. Em. Ceicovsky, având concursul doamnei profesoare Florica Ceicovsky, a avut și grija interiorului bojdeucei. Astfel, a fost reconstituită cămăruța din dreapta, care a fost odaia de culcare a lui Creangă. După arătările bătrânilor din Țicău care au cunoscut pe marele povestitor, s-a mobilat acest dormitor pauper așezându-se lângă patul de lemn o măsuță mică și rotundă, pe care s-a așezat ceaslovul original al lui Creangă, iar deasupra ceaslovului s-au așezat ochelarii marelui povestitor.

Despre acest ceaslov vorbește Creangă în „Amintiri din copilărie”. Ochelarii lui Creangă au fost găsiți la familia decedatului paleograf Traian Schima, familie care a locuit multă vreme în ograda Bisericii Golia, unde a funcționat Creangă ca diacon.

Alăturea de ceaslov se află primul „Abecedar” al lui Creangă— exemplar foarte rar —, iar alături de această operă didactică se află un sfeșnic vechi cu un muc de lumânare și un vas de lut pentru flori de câmp.

O IMAGINE

Pe pereți, deasupra patului, un vechi portret al lui Creangă, o fotografie reprezentându-l între prietenii săi cu care a fost într-o vară la Slănicul-Moldovei. Tot aici, în perete, se află tabloul societății literare „Junimea“. Pentru ilustrarea epocii, d. Em. Ceicovsky a obținut istoricul tablou pictat de maestrul Octav Băncilă, tablou care reprezintă în mărime naturală pe Eminescu și Creangă în bojdeucă.

Alăturea se observă, lângă acești luceferi ai literaturii naționale, „garafa pântecoasă” și „mucoasa lumânare” din celebra poezia a “Sărmanului Dionis“. Precum se știe, în acest tablou Creangă stă rezemat cu capul în mâini, ascultând pe Eminescu, care citește o poezie. Tabloul este așezat deasupra patului.

Când intri în această cameră, ai impresia că Creangă abia a părăsit-o și că trebuie să se întoarcă.

În camera a doua și ultima s-a aranjat un mic muzeu, acolo se află toate operele lui Creangă în diferite ediții și lucrările ce s-au scris despre el, între care și minunata monografie scrisă in limba franceză de către literatul Jean Bouliere, o sculptură reprezentând pe Creangă și o alta reprezentând “Școlarul scriind”, lucrări artistice executate de defunctul sculptor italian Celeste Fabio, aduse din Palatul Universității ieșene, unde se aflau mai înainte.

De asemenea, s-au aranjat și alte obiecte și relicve din timpul marelui povestitor. S-a pus un registru pentru vizitatori, etc. În această cameră este în ființă plita veche, purtând pecetea vremii, din bucătăria lui Creangă. Covoare din ținutul Neamțului împodobesc ambele camere.

D. deputat Em. Ceicovsky, în dorința de a aduna în acest muzeu Creangă diferite obiecte sau relicve în legătură cu trecutul marelui povestitor, s-a adresat și studentului D. Gheorghiță, un nepot al lui Ion Creangă, pe care l-a trimis la o altă rudă, septuagenara domnișoară Creangă din Tg. Neamț, de a adus pentru bojdeucă un pomelnic genealogic al neamului Creangă, împreună cu o mică rețetă scrisă și subscrisă de însuși Creangă.

Iată și o comandă spițerească semnată de I. Creangă, găsită printre cărțile și manuscrisele rămase în urma sa:

Rețeta spițerească prescrie: revent de 10 bani, ceniși de 10 bani, mano – 10 bani și unt de migdale – 10 bani. În total, aceste farmaceutice reprezintă suma de 40 bani. Este de presupus că rețeta n-a putut fi onorată și a rămas printre hârtiile lui Creangă, având în vedere permanenta sărăcie în care a trăit povestitorul. Sau se mai poate bănui că prescripția lui Creangă n-a fost executată în farmacie, pentru că nu era semnată de un medic, sau fiindcă I. Creangă și-a scos chitanța când a plătit-o.

Acest manuscris original, împreună cu un covor al familiei Creangă, au fost, de asemenea, păstrate în bojdeucă.

Em. Ceicovsky a adresat un călduros apel tuturor persoanelor care posedă obiecte sau manuscrise de-ale lui Creangă să le doneze pentru bojdeuca din Țicău, menită a deveni un prea interesant monument istoric, pentru care scop se va adresa întregul comitet, în frunte cu primarul Oswald Racoviță, domnului prof. Nicolae Iorga.

*** C. Săteanu, Cum s-a restaurat bojdeuca lui Creangă, Dimineața, ianuarie 1937

Ion Creangă se mutase în „bojdeuca de căsuţă” din Ţicău de îndată ce nu a mai putut locui la şcoliţa din Sărărie, iar acest lucru s-a întâmplat în luna iulie 1872, cînd a fost destituit din postul de institutor şi a fost obligat să predea, cu inventar, şcoala delegaţilor Primăriei.

Mutarea în Ţicău, la familia Vartic, nu a fost întâmplătoare. Creangă era prieten cu diaconul Vartic, rudă a familiei Vartic, și acesta se pare că i-ar fi făcut rost de locuinţă.

Documente descoperite în anii ‘60 au oferit date suficiente pentru a limpezi problema proprietăţii asupra bojdeucii. Locul pe care era construită căsuţa era proprietate a Bisericii Buna Vestire din Iaşi, care-l vânduse cu bezmăn (bezmăn este o formă de arendare a unei proprietăți pe termen lung), înainte de 1850, lui Constantin Vasiliu, iar acesta a ridicat locuința.

Când, în 1850, Vasiliu a vândut-o unui anume Popovici, arăta că acea căsuţă „se găseşte cu trei odăi, acoperită cu stuh şi în ogradă fântână“.

Locul, cu casa de pe el, a trecut din mână în mână, toți locatarii fiind totuşi bezmănari ai bisericii.

În anul 1869, arendaș era preotul Ghenovici și de la acesta bojdeuca a ajuns la Maria Ştefania, care, nelocuind acolo, a închiriat-o familiei Vartic. Familia Vartic a stat așadar inițial cu chirie în aici, avându-l subchiriaş pe Creangă, până în anul 1879, când, ajutată desigur cu bani şi de Creangă, Tinca Vartic, „țiitoarea” povestitorului, a cumpărat locul şi casa de la Maria Ştefania, rămânând mai departe să plătească taxa de bezmăn către Biserica Buna Vestire.

Actul de cumpărare pe numele Ecaterinei Vartic (Tinca) este scris de Creangă, care iscăleşte ca martor: „am fost față, I. Creangă”.

Devenită proprietară a locului cu căsuţa de pe el, Ecaterina Vartic trebuia să plătească anual Bisericii Buna Vestire câte 10 lei bezmăn. Cât a trăit, Creangă a fost chiriaşul familiei Vartic. având grijă să menţină casa într-o stare bună.

„După moartea lui, Ecaterina Vartic, căsătorită apoi cu un domn Deliu, a lăsat casa cu totul neîngrijită, aşa că prin anul 1914 era atât de ruinată încât nu o mai locuia nimeni.

Bojdeuca a fost așadar părăsită, devenind un fel de „res nullius” (lucru al nimănui), cum se arată într-un memoriu către Primăria Municipiului Iaşi făcut în 1915 de directorul de atunci al Şcolii Normale „Vasile Lupu” din Iaşi, I. Mitru, care, vizitând cu elevii şcolii bojdeuca. “au rămas adânc mişcaţi de starea de ruină” în care se găsea.

Luînd iniţiativa de reclădire a bojdeucii – de restaurare nu mai putea fi vorba, dată fiind starea în care se găsea – a reapărut Deliu, soțul Tincăi Vartic, care voia să profite de moment, dându-se drept proprietarul ei. Cercetarea făcută la acea vreme a dovedit inexactitatea celor afirmate de Deliu și în 1917 comitetul instituit pentru restaurarea locuinței a răscumpărat definitiv bezmănul de la Biserica Buna Vestire, plătind „odată pentru totdeauna” suma de 171 de lei. Cu acest prilej s-a constatat că la biserică nu mai plătise nimeni bezmănul din anul 1900.

După reconstruirea vechii căsuțe, „Comitetul Ion Creangă” a donat-o Universităţii din Iaşi. Bojdeuca din Ţicău, astăzi casă memorială, este mult vizitată. Mulţimea vizitatorilor care îşi îndreaptă paşii aici ,ca şi la muzeul de la Golia înfiinţat de Arhivele Statului din Iaşi în vechiul gherghir în care a locuit Creangă, sau la Humuileşti, unde casa bătrânească este îngrijită şi păstrată cu sfinţenie, este o mărturie vie a dragostei şi a cinstirii pe care poporul o manifestă faţă de amintirea marelui nostru scriitor Ion Creangă”, consemnează arhivele.
După restaurarea din 1917 și cea din 1937, bojdeuca lui Creangă a trecut în perioada 1962 – 1964 printr-un nou proces de consolidare. Documentele arată că s-au reparat pereții, s-au înlocuit geamurile și ușile, păstrându-se vechile dimensiuni și forme, a fost podită camera din stânga, unde locuia și scria Creangă în timpul iernii, a fost înlocuită dranița de pe acoperiș, s-a procedat la consolidarea cu un zid de beton a cerdacului din spatele căsuței și la captarea și drenarea unor ape subterane. Toate aceste lucrări s-au făcut astfel încât să nu se știrbească cu nimic autenticitatea vechii bojdeuce, pentru a se păstra atmosfera în care a trăit și creat Creangă.

Galerie foto

Un inventar din 1969 cuprinde, printre altele, o etajeră cu cărţi, un ceas de buzunar, tabachera, călimara, cuţit de lemn pentru tăiat hârtie, cot de măsurat, hărţi, lăiceri, o icoană de la Mănăstirea Golia unde a slujit o vreme ca diacon, manuscrise, scrinul lui Eminescu, lampa „vieneză” de la Junimea, la lumina căreia s-au citit „Amintirile”, prima bucoavnă după care a învățat carte Ion Creangă, la școala din Humulești; rapoarte școlare ale unor profesori de-ai lui Creangă; registrul de împrumutat cărți de la Seminarul central de la Socola-Iași; diverse cărți care au aparținut lui Creangă; macheta bojdeucii înainte de restaurare; adresa mitropoliei privind mitricile lui Zahei, fratele scriitorului, și ale surorilor lui Creangă; manualele școlare elaborate de institutorul Creangă; fotografii originale ale lui Creangă, fiului său, Constantin, și ale unor rude; fotocopii după actul de „vecinică vânzare” a bojdeucii, scris și semnat de I. Creangă; fotocopii privind opera literară apărută de-a lungul anilor 1875 – 1883 în revista „Convorbiri literare”, portrete ale lui M. Eminescu și I. Creangă cu semnăturile autografe, scrisori și alte documente din ultimii ani de viață ai povestitorului.
Cealaltă încăpere are un aspect pur livresc, urmărindu-se în mod expres instruirea vizitatorului, prin stampe, cărţi, fotocopii, facsimile, afişe, acte şi documente din perioada 1839 – 1890.