“Panait Istrati e romancier şi fotograf ambulant. E dar legitimă curiozitatea vizitatorului care, asaltat de fotografii ambulanţi pe „Promenade des Anglais” la Nizza, se opreşte şi întreabă:
— Care dintre dv. este Panait Istrati?
Unul din fotografi răspunde româneşte, se încurcă în lămuriri presimţind comanda cel puţin a unei duzini de fotografii. Nu e Panait Istrati. E un alt român stabilit de multă vreme la Nizza, unde practică fotografia ambulantă.
În furnicarul de lume elegantă, în varietatea costumelor celor veniţi din toate colţurile lumii să-şi desfete privirea ori să-şi omoare spleenul pe cheiurile însorite ale minunii de pe marginea Mediteranei, în viermătul cotidian al mulţimii cosmopolite, nu se mai zăreşte silueta deşirată a fotografului ambulant care cu aceleaşi mâini ciuntite a developat pozele amatorilor tot aşa de senin cum a developat clişeul umanităţii în baia geniului său.
Departe, pe colinele înalte din nordul oraşului, mai sus de Cimiez şi dincolo de Rimiez, unde tramvaiele nu urcă şi trăsurile cu cai voinici nu se aventurează, în villa Cimerose, izolată în creştetul unei coaste care domină valea, Panait Istrati îşi continuă opera. Povestitorul care şi-a cucerit un loc al lui în literatura mondială trăieşte complet izolat. Cimeros e cea mai depărtată villă a Nizzei. Foarte rar, odată la câteva zile, Panait Istrati coboară în oraş pentru a-şi lua provizii: alimente, lemne, cărbuni, pe care le transportă singur, îşi găteşte mâncarea, artă pe care a învăţat-o în nenumăraţii lui ani de vagabondaj de-a lungul lumii. Şi mai coboară şi pentru altceva: să-şi vadă un prieten bun, pe ziaristul Rosenthal.
Cactuşi, aloeşi şi palmieri rânduiţi cu măestria unui regizor de o fantezistă genialitate, se întind până la Cimerose. De-acolo de sus, Panait Istrati aude zgomotul continuu al oraşului ale cărui frământări le cunoaşte mai bine ca oricine altul…
O PREOCUPARE PERMANENTĂ
Cu tot succesul răsunător pe care l-au avut primele sale volume, cu toate repetatele lor ediţiuni, Panait Istrati e departe de a-şi fi asigurat o bună situaţie materială. Nici în Franţa literatura nu hrăneşte pe slujitorii ei! Ceea ce îi serveşte lunar editorul său din Paris Panait Istrati are cu cine împărţi. Gândul de ajutorare al celor în suferinţă este pentru el o preocupare permanentă.
„Ce pot face eu pentru cei care duc acum viaţa pe care am dus-o eu altădată? Ce le pot răspunde eu când mă vor întreba, căci au dreptul:
— Ce-ai făcut pentru noi?”
Celălalt Panait Istrati — căci mai avem unul, scriitorul Konrad Bercovici, are o altă stare materială. Volumele în care e vorba tot de amintiri din patria lui, România, i-au asigurat viaţa şi i-au adus o avere… dar Konrad Bercovici trăieşte în America. Panait Istrati e sărac.
CUM SCRIE
În odaia lui mică şi simplă, de la fereastra căreia se zăreşte un colt din sălbateca măreţie a peisajului, Istrati înnegreşte cu repeziciune pagini albe de hârtie. Cu toate că în urma unui accident două degete, cel arătător şi cel mijlociu, îi sunt sdrobite, sprijinindu-şi tocul între degetul mare şi inelar, Panait Istrati scrie cu o repeziciune surprinzătoare. Nu sunt puţini cei cae cred că el scrie intâi româneşte şi apoi îşi traduce lucrarea în limba franceză. Panait Istrati scrie de-a dreptul în franţuzeşte tot atât de curent şi de curgător ca şi cum ar scrie în limba maternă. Manuscrisle le expediază, fără să le revadă, de-a dreptul la imprimat.
În legătură cu acest amănunt, un critic francez cu mare renume îl socoteşte „un inovator al povestirii”, iar un profesor francez scrie: „D. Panait Istrati a dat o vigoare nouă limbii franceze“.
DIFICULTĂŢILE TRADUCERII ÎN ROMÂNEŞTE
Opera lui Panait Istrati a fost gândită în franţuzeşte, dar eroii au vorbit în româneşte, au trăit pe pământul ţării noastre. Va povesti el însuşi curând ce l-a determinat să ia hotărîrea de a-şi traduce singur — de-aci înainte — lucrările care au apărut şi vor apărea în limba franceză. În momentul de faţă chiar traduce în româneşte „Oncle Anghel”. După „Oncle Anghel” sau poate în acelaş timp, Panait Istrati va transpune în româneşte lucrările sale, aşa cum le-a conceput întâi, va evidenţia nota locală a meleagurilor unde au trăit eroii povestirilor sale. Tot ceea ce a scris şi va scrie de-aci înainte a fost de ani de zile îngrămădit în mintea lui, aşteptând să fie descătuşat de isbucnirea creatoare, pentru ca apoi să se răspândească pretutindeni, îmbrăcat într-o formă viguroasă.
CE LUCRĂRI PREGĂTEȘTE PANAIT ISTRATI
Cu toate că Panait Istrati a scris într-o limbă care se citeşte pe tot globul — limba franceză — şi cu toate că unii au voit să-l gonească de pe ogorul literaturii româneşti, este, cum atât de drept a spus d. Mihail Sadoveanu, fiul ţării noastre. Pentru acest motiv, Panait Istrati vrea ca unele din lucrării lui să fie create direct în româneşte. În câteva volume care vor apărea probabil în cursul acestui an vom vedea tipuri absolut reale româneşti. Vom cunoaşte viaţa agitată şi pitorească a cartierului Văcăreşti, vom asista la începuturile mişrării muncitoreşti din România, vom face cunoştinţa multor figuri din care mai trăiesc şi azi, apostoli şi falşi apostoli ai grupării socialiste. Vom cunoaşte, de asemenea, redată fidel adevărului, viaţa satelor noastre ca şi aventurile prin care a trecut în mult sbuciumata lui existenţă Panait Istrati.
Putem spune că Panait Istratie încă necunoscut la noi în ţară. Abia după aceste lucrări ce vor apărea, cititorii vor putea cunoaşte scriitorul introdus în literature, fără șovăire, de Romain Rolland.
CUM ŞI-A ÎNCEPUT „CARIERA”
În legătură cu numele lui Romain Rolland pomenit mai sus, foarte mulţi cred că de la recomandarea acestuia porneşte „cariera“ lui Panait Istratiş i că cel dintâi el ar fi întrezărit, din scrisoarea sinucisului de la spitalul din Nizza, scânteia creatoare de efluvii geniale. Adevărul e altul. Încă de acum douăzeci de ani, P. Istrati risipea în ziare și reviste articole, cronici și foiletoane. Răposatul Dobrogeanu-Gherea i-a remarcat talentul și l-a îndemnat neîncetat să continue a scrie, prezicându-i un succes pe care, din nefericire, marele socialist n-a avut norocul să-l vadă isbândit.
LUCRĂRI ÎN LIMBA FRANCEZĂ
În momentul de față, Istrati lucrează la ultimul din cele două volume „Haiducii” care vor apărea în editura Rieder din Paris. Cu alte două volume se va încheia seria povestirilor lui Adrian Zografi. Ceea ce va scrie după încheierea acestui ciclu de romane va fi inspirat tot din viaţa şi obiceiurile româneşti
ADUCERILE AMINTE
Preocupările de ordin material împiedică pe Panait Istrati să realizeze, să concretizeze în scris mai curând ceea ce are imaginat. Talentul lui de povestitor se poate recunoaşte chiar în conversaţiile banale. Te frapează verbul colorat, expresia justă şi adjectivul plastic. Când vorbeşte Panait Istrati despre prietenie, simţi că o mână, o privire, un gând prietenesc planează asupra ta, te încălzeşte, te ocroteşte.
CORESPONDENŢA
Celebritatea atrage după ea multe obligaţiuni. Una dintre acestea este de a răspunde zilnic teancurilor de scrisori primite. Panait Istrati răspunde tuturor celor care îi scriu. În fiecare zi primeşte 25 – 30 de scrisori de la admiratori îndepărtaţi, cititori care au găsit în opera lui ceva care le-a mişcat sufletul, din România şi America, din Belgia şi Italia, din Rusia, şi chiar din celulele închisorilor Barcelonei. De multe ori scrisorile sunt amuzante, în special cele din România.
Aşa de exemplu, un cetăţean din R. Sărat îl roagă să se intereseze cât costă un alambic pentru fabricat ţuica; un altul îl întreabă dacă există în Franţa o şcoală de lăptărie sistematică. Un învăţător din Brăila îl roagă să-i găsească un editor pentru un material de 15 – 20 de volume de cercetări folcloristice…
INTENŢII PE VIITOR
După Coasta de Azur, P. Istrati se va duce la Paris, unde are de aranjat cu editorul său diferite propuneri. O propunere interesantă i s-a adresat din America: este aceea a unei case de cinematograf, care vede realizată într-un film magnific întreaga operă a lui Panait Istrati”.
*** Rampa, 2 martie 1925
