Maia Plisețkaia, miracolul absolut

Maia Plisețkaia s-a născut pe 20 noiembrie 1925 la Moscova, într-o familie de origine evreiască. Mama ei, Rachel Messerer, a fost actriță în epoca filmelor mute, dansatorul principal al Companiei Baletelor Bolshoi, Asaf Messerer, îi era unchi, iar balerina Sulamith Messerer era mătușa maternă. Tatăl fetiței, Mihail Plisețki, a fost diplomat, inginer și director de mină și era un admirator al baletului. Frații ei, Alexander și Azari Plisețki, au devenit maeștri de balet, iar nepoata, Anna, a fost, de asemenea, balerină.

În 1938, tatăl ei a fost arestat și mai târziu executat în timpul epurărilor staliniste. Potrivit cercetătoarei Jennifer Homans, bărbatul fusese un comunist devotat, fiind chiar declarat erou național pentru munca în industria sovietică a cărbunelui înainte de a cădea în dizgrația regimului. Mama viitoarei balerine a fost și ea arestată și trimisă într-un lagăr de muncă din Kazahstan împreună cu bebelușul ei de șapte luni, Azari, pentru următorii trei ani. În acea perioadă, până la eliberarea mamei, în 1943, Maia a fost preluată de mătușa maternă, balerina Sulamith Messerer. Aflată în perioada adolescenței, Plisețkaia s-a confruntat cu teroarea și războiul și s-a refugiat în balet, studiind la Școala Bolshoi sub îndrumarea fostei balerine a companiei imperiale Mariinsky, marea Elizaveta Gerdt.

Maia a urcat pentru prima dată pe scena Teatrului Bolshoi când avea unsprezece ani, iar în 1943, la vârsta de optsprezece ani, după ce a absolvit școala, s-a alăturat Baletului Bolshoi, unde a evoluat neîntrerupt până în 1990.

Chiar de la începutul carierei, a fost considerată un alt tip de balerină, total diferită de colegele de scenă, a primit roluri de anvergură și la scurt timp după absolvire a fost numită solistă. “A fost o dansatoare remarcabil de fluidă, dar și una foarte puternică”, consemnează Oxford Dictionary of Dance.

În ciuda faptului că era extrem de apreciată de public, Maia Plisețkaia nu a fost tratată bine de conducerea Teatrului Bolshoi. Era evreică și trăia într-o perioadă caracterizată de o serie de campanii antisioniste ale autorităților sovietice, familia ei fusese victima epurărilor în timpul erei staliniste și avea o personalitate considerată sfidătoare. Ca urmare, Maia Plisețkaia nu a avut voie să călătorească în afara URSS timp de șaisprezece ani.

Uniunea Sovietică a folosit însă măiestria unor dansatori precum cea a celebrei balerine pentru a-și proiecta realizările în Occident în perioada Războiului Rece. Istoricul Christina Ezrahi nota: “În căutarea legitimității culturale, baletul sovietic a fost expus liderilor și națiunilor străine”. Plisețkaia își amintea că oaspeții străini ai regimului “erau duși cu toții la balet și, aproape întotdeauna, la Lacul Lebedelor. Hrușciov a avut mereu invitați de rang înalt în loja sa, inclusiv pe Mao Zedong”.

Maia Plisețkaia a devenit însă o “țintă naturală, umilită public și acuzată pentru că nu participa la întâlniri politice, a devenit o artistă provincială, trimisă în turnee cu autobuze sumbre, dansând exclusiv pentru publicul local”, a scris Homans.

În 1958, a primit titlul de Artist al poporului al URSS și în același an s-a căsătorit cu tânărul compozitor Rodion Shchedrin. Pentru că își dorea să meargă în turnee internaționale, s-a răzvrătit și a sfidat atitudinea sovieticilor. Cercetătoarea a relatat despre un spectacol al balerinei: “Puteam simți disprețul și sfidarea care au pus stăpânire pe dansul ei. Când cortina a coborât în primul act, mulțimea a explodat. Câțiva ofițeri KGB au încercat să scoată spectatorii care aplaudau frenetic din sală, dar nu au reușit. Până la sfârșitul reprezentației, huliganii guvernamentali s-au retras, incapabili să țină sub control entuziasmul public. Plisețkaia câștigase”.

Nikita Hrușciov era îngrijorat, scria istoricul David Caute, că “dezertarea ei ar fi fost utilă Occidentului ca propagandă antisovietică”, dar a recunoscut că: “Plisețkaya nu este doar cea mai bună balerină din Uniunea Sovietică, ci cea mai bună din lume.”

În 1959, interdicția de călătorie a fost ridicată prin intervenția personală a liderului sovietic, deoarece devenise clar că excluderea ei ar putea avea consecințe grave pentru succesul turneelor companiei de balet. După ce i-a permis să facă o călătorie la New York, Nikita Hrușciov a fost extrem de mulțumit citind recenziile spectacolelor. A îmbrățișat-o la întoarcere și i-a spus: „Fată bună, te-ai întors. Nu m-ai făcut să arăt ca un prost, nu m-ai dezamăgit”.

În doar câțiva ani, Maia Plisețkaia a fost recunoscută ca un superstar internațional, iar Uniunea Sovietică a tratat-o ca pe un emisar cultural pe “dansatoarea care nu a dezertat”.

Plisețkaia a explicat mai târziu că pentru ea și pentru familia ei emigrarea a fost o problemă morală: “Cel care aleargă de partea dușmanului este un trădător”, dar nu i-a considerat niciodată trădători pe foștii ei colegi de scenă care aleseseră să plece din Uniunea Sovietică.

În 1962, după retragerea Galinei Ulanova, Maia Plisețkaia a pornit într-un alt turneu mondial de trei luni care a avut un succes uriaș. Romancierul Truman Capote și-a amintit de un spectacol la care a asistat la Moscova, când a văzut “bărbați maturi plângând pe culoar și închinându-se fetelor care țineau buchetele de flori ale Maiei”. Designerii Yves Saint Laurent și Pierre Cardin au considerat-o pe balerină o sursă de inspirație pentru creațiile lor, Pierre Cardin călătorind la Moscova de peste 30 de ori doar pentru a o vedea pe scenă.

La scurt timp după retragerea Galinei, Maia Plisețkaia a fost numită prima balerină assoluta a Teatrului Bolshoi, a apărut ca actriță în mai multe filme, inclusiv în versiunea sovietică a Annei Karenina din 1968, iar în timp ce se afla într-un turneu în Statele Unite, în 1987, a ținut cursuri la David Howard Dance Center, deși avea deja 61 de ani. În luna octombrie a aceluiași an, a apărut pe scenă cu Rudolf Nureyev și Mihail Baryshnikov la spectacolul de deschidere a sezonului Companiei Martha Graham Dance din New York.

Soțul Maiei, compozitorul Rodion Shchedrin, a scris partiturile mai multor balete, printre care Anna Karenina, Pescărușul de mare sau Carmen. În anii ‘80, a fost considerat succesorul lui Șostakovici și a devenit cel mai important compozitor al Uniunii Sovietice. Plisețkaia și Shchedrin au petrecut mult timp în străinătate, el a devenit director artistic al Baletului Operei din Roma din 1984 până în 1985, apoi al Baletului Național Spaniol din Madrid din 1987 până în 1989. Maia s-a retras din poziția de solistă a Teatrului Bolshoi la vârsta de 65 de ani, în 1990, iar la împlinirea vârstei de 70 de ani a apărut în spectacolul coregrafului Maurice Béjart, “Ave Maia”. Din 1994, a prezidat competițiile internaționale anuale de balet numite “Maia”, iar în 1996 a fost numită președinte al companiei Baletelor Imperiale Ruse. După prăbușirea Uniunii Sovietice, Plisețkaia și soțul ei au locuit mai ales în Germania, petrecându-și verile la casa lor din Lituania și vizitând ocazional Moscova și Sankt Petersburg.

Marea balerină Maia Plisețkaia a murit la vârsta de 89 de ani, la München, în Germania, pe 2 mai 2015, în urma unui atac de cord și, potrivit ultimei ei dorințe, a fost incinerată.