Maia Plisețkaia, miracolul absolut

Maia Plisețkaia s-a născut pe 20 noiembrie 1925 la Moscova, într-o familie de origine evreiască. Mama ei, Rachel Messerer, a fost actriță în epoca filmelor mute, dansatorul principal al Companiei Baletelor Bolshoi, Asaf Messerer, îi era unchi, iar balerina Sulamith Messerer era mătușa din partea mamei. Tatăl fetiței, Mihail Plisețki, a fost diplomat, inginer și director de mină și era un admirator al baletului. Frații Maiei, Alexander Plisețki și Azari Plisețki, au devenit maeștri de balet, iar nepoata, Anna Plisețkaia, a devenit, de asemenea, balerină.

În 1938, tatăl ei a fost arestat și mai târziu executat în timpul epurărilor staliniste. Potrivit cercetătoarei Jennifer Homans, bărbatul fusese un comunist devotat, fiind chiar declarat erou național pentru munca sa în industria sovietică a cărbunelui înainte de a cădea în dizgrația regimului. Mama viitoarei balerine a fost și ea arestată și trimisă într-un lagăr de muncă din Kazahstan împreună cu bebelușul ei de șapte luni, Azary, pentru următorii trei ani. În această perioadă, până la eliberarea mamei în 1943, Maia a fost luată de mătușa maternă, balerina Sulamith Messerer. Aflată în perioada adolescenței, Plisețkaia s-a confruntat cu teroarea și războiul și s-a refugiat în balet, studiind la Școala Bolshoi sub îndrumarea fostei balerine a companiei baletelor imperiale Mariinsky, marea Elizaveta Gerdt.

Maia a urcat pentru prima dată pe scena Teatrului Bolshoi când avea unsprezece ani, iar în 1943, la vârsta de optsprezece ani, după ce a absolvit școala, s-a alăturat Baletului Bolshoi, unde a evoluat neîntrerupt până în 1990.

Chiar de la început, Maia Plisețkaia a fost considerată un alt tip de balerină, total diferită de toate colegele ei de scenă, a primit roluri de anvergură și la scurt timp după absolvire a fost numită solistă. “A fost o dansatoare remarcabil de fluidă, dar și una foarte puternică”, consemnează Oxford Dictionary of Dance.

În ciuda faptului că era extrem de apreciată de public, Maia Plisețkaia nu a fost tratată bine de conducerea Teatrului Bolshoi. Era evreică și trăia într-o perioadă caracterizată de o serie de campanii antisioniste ale autorităților sovietice, familia ei fusese victima epurărilor în timpul erei staliniste și avea o personalitate considerată sfidătoare. Ca urmare, Maia Plisețkaia nu a avut voie să circule în afara URSS timp de șaisprezece ani.

Însă Uniunea Sovietică a folosit măiestria unor dansatori precum cea a celebrei balerine pentru a-și proiecta realizările în Occident în perioada Războiului Rece. Istoricul Christina Ezrahi notează: “În căutarea legitimității culturale, baletul sovietic a fost expus liderilor și națiunilor străine”. Plisețkaia își va aminti că oaspeții străini ai regimului “au fost duși cu toții la balet și, aproape întotdeauna, la Lacul Lebedelor. Hrușciov a avut mereu invitați de rang înalt în loja sa, inclusiv pe Mao Zedong”.

Maia Plisețkaia a devenit însă o “țintă naturală, umilită public și acuzată pentru că nu participa la întâlniri politice, a devenit o artistă provincială, trimisă în turnee cu autobuze sumbre, dansând exclusiv pentru publicul local”, a scris Homans. În 1958, Plisețkaia a primit titlul de Artist al poporului al URSS și în același an s-a căsătorit cu tânărul compozitor Rodion Shchedrin. Pentru că își dorea să meargă în turnee internaționale, s-a răzvrătit și a sfidat așteptările sovietice. Cercetătoarea a relatat despre un spectacol al balerinei: “Puteam simți disprețul și sfidarea care au pus stăpânire pe dansul ei. Când cortina a coborât în primul act, mulțimea a explodat. Câțiva ofițeri KGB au încercat să scoată spectatorii care aplaudau frenetic din sală, dar nu au reușit. Până la sfârșitul reprezentației, huliganii guvernamentali s-au retras, incapabili să țină sub control entuziasmul public. Plisețkaia câștigase”.

Liderul sovietic Nikita Hrușciov era îngrijorat, scrie istoricul David Caute, că “dezertarea ei ar fi fost utilă Occidentului ca propagandă antisovietică”, dar a recunoscut că: “Plisețkaya nu este doar cea mai bună balerină din Uniunea Sovietică, ci cea mai bună din lume.”

În 1959, interdicția de călătorie a fost ridicată prin mijlocirea personală a liderului sovietic, deoarece devenise clar că excluderea ei ar putea avea consecințe grave pentru succesul turneelor companiei de balet. După ce i-a permis să facă o călătorie la New York, Nikita Hrușciov a fost extrem de mulțumit citind recenziile spectacolelor sale. A îmbrățișat-o la întoarcere și i-a spus: „Fată bună, te-ai întors. Nu m-ai făcut să arăt ca un prost, nu m-ai dezamăgit”.

În doar câțiva ani, Maia Plisețkaia a fost recunoscută ca un superstar internațional, iar Uniunea Sovietică a tratat-o ca pe un emisar cultural pe “dansatoarea care nu a dezertat”.

Plisețkaia a explicat mai târziu că pentru ea și pentru familia ei emigrarea a fost o problemă morală: “Cel care aleargă de partea dușmanului este un trădător”, dar nu i-a considerat niciodată trădători pe foștii ei colegi de scenă care aleseseră să plece din Uniunea Sovietică.

În 1962, după retragerea Galinei Ulanova, Maia Plisețkaia a pornit într-un alt turneu mondial de trei luni care a avut un succes uriaș. Romancierul Truman Capote și-a amintit de un spectacol la care a asistat la Moscova, când a văzut “bărbați maturi plângând pe culoar și închinându-se fetelor care țineau buchetele de flori ale Maiei”. Designerii de modă Yves Saint Laurent și Pierre Cardin au considerat-o pe balerină o sursă de inspirație pentru creațiile lor, Pierre Cardin călătorind la Moscova de peste 30 de ori doar pentru a o vedea pe Maia Plisețkaia pe scenă.

La scurt timp după retragerea Galinei, Maia Plisețkaia a fost numită prima balerină assoluta a Teatrului Bolshoi, a apărut ca actriță în mai multe filme, inclusiv în versiunea sovietică a Annei Karenina din 1968, iar în timp ce se afla într-un turneu în Statele Unite în 1987, a ținut cursuri la David Howard Dance Center, deși avea deja 61 de ani. În luna octombrie a aceluiași an, a apărut pe scenă cu Rudolf Nureyev și Mihail Baryshnikov la spectacolul de deschidere a sezonului Companiei Martha Graham Dance din New York.

Soțul Maiei, compozitorul Rodion Shchedrin, a scris partiturile mai multor balete, printre care Anna Karenina, Pescărușul de mare sau Carmen. În anii ‘80, el a fost considerat succesorul lui Șostakovici și a devenit cel mai important compozitor al Uniunii Sovietice. Plisețkaia și Shchedrin au petrecut mult timp în străinătate, unde el a devenit director artistic al Baletului Operei din Roma din 1984 până în 1985, apoi al Baletului Național Spaniol din Madrid din 1987 până în 1989. Maia s-a retras din poziția de solistă a Teatrului Bolshoi la vârsta de 65 de ani, în 1990, iar la împlinirea vârstei de 70 de ani a apărut în spectacolul coregrafului Maurice Béjart, “Ave Maia”. Din 1994, a prezidat competițiile internaționale anuale de balet numite “Maia”, iar în 1996 a fost numită președinte al companiei Baletelor Imperiale Ruse. După prăbușirea Uniunii Sovietice, Plisețkaia și soțul ei au locuit mai ales în Germania, petrecându-și verile la casa lor din Lituania și vizitând ocazional Moscova și Sankt Petersburg.

Marea balerină Maia Plisețkaia a murit la vârsta de 89 de ani, la München, în Germania, pe 2 mai 2015, în urma unui atac de cord și, potrivit ultimei ei dorințe, a fost incinerată.