Povestea sultanului Musa, căsătorit cu Arina, fiica lui Mircea cel Bătrân

Musa Çelebi a fost un prinț otoman, conducător al imperiului timp de trei ani, în timpul Interregnului Otoman, numele Çelebi fiind, de fapt, un titlu onorific care s-ar traduce prin gentleman.

Musa era unul dintre fiii lui Baiazid I Fulgerul, al patrulea sultan otoman, dar nu există surse exacte cu privire la identitatea mamei sale, aceasta fiind, după unii istorici, fiica unui bei otoman și, conform altor cercetători, o prințesă bizantină. După bătălia de la Ankara din 20 iulie 1402, în care Baiazid a fost învins de războinicul mongol Timur Lenk, sultanul, ultima sa soție, Olivera, și tânărul Musa au fost luați prizonieri și se pare că Baiazid l ar fi fost ținut în această perioadă în lanțuri într-o cușcă și că Timur îl folosea ca scaun pentru picioare pentru a-l înjosi.

Povestea Oliverei Despina Hatun, soția sultanului, a fost subiectul multor legende. Se spune că tânăra era născută în jurul anului 1372, fiind fiica cea mai mică a prințului Lazăr și a principesei Milica a Serbiei, mama ei fiind descendentă a Marelui Prinț Stefan Nemanja, fondatorul dinastiei Nemanjić. Olivera avea patru surori mai mari – Mara (mama despotului sârb Đurađ Branković), Dragana, Teodora și Jelena (mama lui Balša al III-lea) și doi frați, despotul sârb Stefan Lazarević și Vuk.

După bătălia din Kosovo din 1389, Olivera fusese trimisă în haremul lui Baiazid Fulgerul, unde a rămas pentru următorii 12 ani, devenind una dintre cele patru soții ale acestuia, a trăit în harem alături de numeroasele concubine otomane, dar se pare că nu s-a convertit niciodată la islam. Tânăra sârboaică a avut însă o mare influență asupra sultanului, ceea ce i-a ajutat poporul și familia să supraviețuiască în vremurile tulburi ale frecventelor năvăliri otomane.

Povestea spune că, după moartea sultanului în captivitate, în 1403, Olivera și Musa au fost eliberați. Femeia s-a dus la curtea fratelui ei, Stefan Lazarević, la Belgrad, și a devenit patroană a artelor, murind cândva după 1444, în timp ce Musa s-a întors în Imperiul Otoman, aflat în plină criză dinastică, încercând să preia puterea în Bursa, capitala anatoliană a imperiului în 1403.

Cu toate acestea, trei dintre frații săi mai mari își disputau deja tronul otoman. Fiul cel mai în vârstă al lui Baiazid, Suleyman, își stabilise capitala la Adrianopole, domnind asupra Bulgariei, Traciei și nordului Greciei. Cel de al doilea fiu, İsa Çelebi, avea capitala la Bursa după retragerea lui Timur Lenk din Asia Mică, iar Mehmed, cel mai tânăr dintre cei trei, a pus bazele unui regat cu capitala la Amasya. Prima confruntare a avut loc între Mehmed și İsa, cel dintâi reușind să cucerească Bursa din mâinile fratelui său.

Süleyman a traversat cu trupele sale în Asia Mică și a reușit să cucerească Bursa și Ankara în 1404, dar Musa I s-a alăturat fratelui său mai mare, Mehmed, în lupta împotriva lui Suleyman din Anatolia. Isa l-a învins în cele din urmă pe Musa, iar acesta din urmă s-a refugiat pe teritoriul Germiyanidului, unde a așteptat un moment potrivit pentru a încerca din nou să obțină tronul. În 1406, Mehmed a devenit singurul conducător al porțiunii anatoliene, a decis să și-l ia aliat pe Musa, cei doi s-au întâlnit la Kırșehir, în centrul Anatoliei, și au format o alianță împotriva fratelui lor, Süleyman.

Conform înțelegerii, Musa a trecut în partea europeană, peste Marea Neagră, și s-a aliat cu Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești, a cărui fiică, Arina, a devenit nevasta viitorului co-sultan al Imperiului Otoman.

Süleyman trebuia acum să lupte pe două fronturi, împotriva lui Mehmed, în partea anatoliană, și împotriva Musa, în partea europeană. Strategia celor doi frați aliați a avut parțial succes, pentru că Süleyman a renunțat la dorința de a cuceri porțiunea anatoliană a imperiului, dar a ieșit învingător în lupta cu Musa. În timp, Süleyman a pierdut sprijinul susținătorilor, a fost ucis în februarie 1411 la comuna Istria de lângă Constanța și în același an Musa a reușit să cucerească regiunea Edirne, devenind co-sultan al imperiului, doar că fratele Mehmed îl considera vasalul său. În dorința de a dobândi supremația, tânărul a asediat Constantinopolul, iar în 1411 și în 1412, armatele celor doi frați s-au confruntat și, în ambele cazuri, Mehmed a fost învins. În 1413, cel din urmă a obținut sprijinul regelui sârb Ștefan Lazarević și al unora dintre generalii din armata lui Musa și astfel a ieșit victorios în bătălia decisivă desfășurată la Çamurlu, lângă Samokov, în Bulgaria.

Grav rănit, Musa a fost sugrumat chiar de fratele său pe 5 iulie 1413, Mehmed Çelebi devenind sultanul Mehmed I, unicul stăpân al Imperiului Otoman. Noul conducător a capturat faimoasa cetate de la Giurgiu, una dintre cele mai vechi construcții militare din Țara Românească, din care astăzi nu au mai rămas decât câteva pietre, iar Mircea cel Bătrân a pierdut treptat controlul asupra Dobrogei și accesul la mare.

După moartea lui Musa, nu s-a mai știut nimic despre soarta Arinei, fiica lui Mircea cel Bătrân, domnitorul Țării Românești,