HomeVizionariiMuzicieniViolonista Lola Bobescu, copilul-minune al muzicii românești

Violonista Lola Bobescu, copilul-minune al muzicii românești

Lola Bobescu
DS TW

Născută pe 9 august 1921 la Craiova, într-o familie de muzicieni, Lola Bobescu a urcat de timpuriu treptele unei cariere artistice strălucite. La 5 ani a început să studieze cu tatăl său, compozitorul și dirijorul Aurel-Aron Bobescu, profesor la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, la doar 12 ani a absolvit Conservatorul din Paris cu „premiul de excelenţă”, iar în 1937, la celebrul concurs internaţional „Ysaye”, a obţinut un loc de frunte.

Despre primii ani în studiul muzicii, Lola Bobescu mărturisea mai târziu:

carturesti.ro

„Am pus mâna pe o vioară la trei ani. Era un dar pus de tata în pomul de Crăciun. Pusese o vioară pentru copii și un pian-jucărie, dar destul de mare. Eu am ales vioara. Când aveam vreo cinci ani, tata m-a dus să mă asculte George Enescu la vila „Luminiș“. Primirea n-a fost amabilă. Am aşteptat mult cu tata într-un salon neîncălzit până ce Enescu şi elevul său, Menuhin, au terminat de servit ceaiul. I-am spus atunci tatei:

– N-am să pot să-i cânt maestrului, că mi-s mâinile reci.

Dar i-am cântat totuşi. După ce m-a ascultat, George Enescu i-a spus tatei:

— E binişor, e binişor. Talent n-are, dar poate c-o să aibă mai târziu. Dragă Aurică, du-o la Paris să înveţe, îi trebuie solfegiu. Tu nu poţi să te ocupi de ea, eu n-am vreme, că-s mereu pe drumuri.

fashiondays.ro

Peste şase luni aveam să debutez la Ateneu, într-un recital acompaniat de tatăl meu, care mi-a fost şi primul profesor. Un mare critic muzical al vremii scria că de acum putem fi siguri că filonul ce pleacă de la Enescu are continuitate. A apărut o mare violonistă româncă. Se spune că, citind articolul, Enescu s-a simţit un pic vexat. Mai târziu, în Franţa, când aveam 12 ani şi când la un concurs am luat premiul întâi, fiind senzaţia Conservatorului Naţional Superior din Paris, maestrul s-a lăudat: „Am cunoscut-o, e magnifică“.

Lola Bobescu

După aceea, profesorul meu m-a dus la George Enescu. Cântasem Brahms. Maestrul, cu bunăvoinţă, m-a îndrumat cum să-l fac mai bine. M-a luat şi la el acasă şi mi-a dat multe îndrumări importante. Într-o zi mi-a spus:

— Fetiţo, foarte bine. Ai făcut progrese!

La expoziţia din 1938 de la Paris am avut chiar bucuria să cânt Concertul de Mozart în la major sub bagheta lui George Enescu, în anii următori s-a purtat foarte bine cu mine. Eu îmi cer scuze că am spus toate acestea, dar vreau ca publicul să ştie adevărul”.

Lola Bobescu a desfăşurat, cu un repertoriu ce cuprindea cele mai de seamă lucrări ale muzicii clasice, o vastă activitate solistică în marile centre muzicale ale lumii. Mengelberg, Klemperer, Enescu, Orenstein, Cameron, von Kämpen, Georgescu, Decker, Munch, Poulet, Martinon, sunt doar câțiva dintre marii șefi de orchestră sub bagheta cărora a concertat violonista din România.

Lola Bobescu

În februarie 1939, revista Radio Adevărul consemna:

“Ultimul concert al violonistei Lola Bobescu cu orchestra „Filarmonica”, la Ateneul Român, ne-a dat prilejul, după Simfonia Spaniolă de Ed. Lalo, executată cu un an înainte, să o ascultăm interpretând cu o gingăşie şi rară poezie “Concertul în la” de Mozart. Cine a fost la Ateneu, a desluşit în faţa orchestrei o siluetă mlădioasă, un chip inspirat: Lola Bobescu, desprinzând de pe coardele violinei glasuri şi daruri, amaruri sau bucurii însorite.

În fața difuzoarelor, auditorii au simţit coborând din văzduhuri fiorii și lumina artei adevărate. Nu demult, criticul muzical francez d. Villermoz a scris despre compatrioata noastră următoarea apreciere: „Într-adevăr, numai Menuhin, la această vârstă — şi Lola Bobescu — au ştiut să pătrundă pe auditori de o asemenea impresiune de artă şi frumos”. Un preţios şi meritat omagiu, fireşte.

Prin bunăvoinţa domnului Constantin Bobescu, unchiul ei, ne-am găsit în faţa artistei. Întrebările pentru un proiectat interview au rămas în buzunar, pe o hârtie mototolită, inutile.

Lola Bobescu îşi istoriseşte amintirile fără jocul întrebărilor. Un farmec deosebit răspândeşte întreaga ei făptură de cum se arată, în rochia lungă, care o înalţă nespus. În închipuire, îi dăm o vioară şi arcuşul…

Un glas limpede deapănă aduceri aminte… Întreaga carieră de până acum a Lolei Bobescu este un urcuş de trepte. A debutat la vârsta de şase ani şi jumătate, după ce, sub supravegherea directă a tatălui său, dl. Aurel Bobescu, studiase aplecată peste partiţii. Debutul, la Craiova.

Apoi, întâiul concert în Bucureşti, la Ateneu, la vârsta de şapte ani. Plecarea la Paris, cu părinţii, unde dă un concert în sala Chopin, îşi alege profesorii cu care, după un an, va începe studiile – la nouă ani și jumătate. Urmează cursurile Institutului St. Louis, în al cărui internat locuiește și studiază, la Ecole normalle de musique, violina cu prof. Chabiley.

La 11 ani, trece la Conservator, pentru a studia tot violina, cu Jules Boucherit. La doisprezece ani ia premiul întâi. La vârsta de treisprezece ani, întâiul concert la „Collonne”, îndemn pentru studii din ce în ce mai întinse.

Vin apoi concertele mari, cu orchestra „Lamoureux” și „Pas de Loup”, concertele Conservatorului. Cu un an înainte, îşi aminteşte de un concert la Monte Carlo, cu orchestra dirijată de George Georgescu.

În 1937, ia parte la concursul Ysaye, de la Bruxelles. Din 175 de concurenţi, după trei probe, e clasată a cincea, în urma celor patru candidaţi trimişi de U.R.S.S., adevăraţi lunateci, după o pregătire uriaşă. Francezii au socotit-o întâia franţuzoaică reuşită la concurs!

— Ce să-ți mai spun? Recitalurile din Olanda… Impresarul meu e olandez, ştii? Am plecat, după un aranjament, în Indiile neerlandeze… Decorul, minunat. Dar o căldură! N-au să mă mai prindă ре-acolo! Totuşi, un public cunoscător, entuziast, atât în Sumatra, cât și în Java. Am dat douăzeci şi două de concerte într-o lună… Apoi, la Amsterdam, întâiul concert — sub conducerea lui Mengelberg. O fire ciudată, Mengelberg!

Lola Bobescu

Domnișoara Bobescu ne istoriseşte întâmplarea prilejuită de acest concert, alături de Mengelberg, cunoscutul dirijor olandetz. Încă de la primele măsuri, Mengelberg a dezlănţuit orchestra. S-a pornit partea de solo. Mengelberg a oprit:

— Nu se-aude violina… Ce e cu dumneata? Nu te-auzi?

Artista a zâmbit, a coborât violina de sub bărbie, a sărit de pe podium şi-a trecut în camera alăturată. Orchestranţii au rămas încremeniţi: nimeni n-a înfruntat până atunci astfel pe Mengelberg! Dar, într-alt chip, erau mulţumiţi.

Dirijorul a venit după ea, scuzându-se:

— Nu înţeleg…

— Dacă nu se-aude, ce pot face?…

Domnișoara Bobescu schiţează un portret sufletesc al lui Mengelberg. În fond, e un suflet bun, iluminat de artă. E un îndrăgostit de muzică şi, asemenea lui Toscanini, un fidel interpret al partiţiilor. În concertul următor, la Haga, s-au aflat din nou alături. Au acelaș impresar.

— Trecusem de allegretto-ul introductiv. După Andante, mă avântasem în fioritura unor cadenţe… Fac cadenţele cu multă luare-aminte, concentrată la maximum. Or, tocmai atunci, Mengelberg se apropie şi-mi şopteşte:

— Nu te mai superi, copilule?…

Nu ştiu cum n-am izbucnit în râs! Am dus cadenţele, cu bine, până la capăt!

După un turneu în nordul Olandei, întovărăşită de pianistul Van der Pas, vine în ţară. E vorba de iarna lui 1938. A plecat, în ianuarie 1939, la Paris. De la Paris, un lung şir de proiecte. Mai întâi, o serie de concerte în Olanda. Apoi, cu Filarmonica — la Berlin — alături de Mengelberg şi, tot cu Filarmonica, la Dresda. Cu aceasta, am depăşit cu mult scurta diagramă de viaţă, în tinerească avântare, a Lolei Bobescu.

— Aţi cântat în faţa microfonului?

— O, da! La Paris, am cântat mereu la radio, atât în sală, cât şi studio. În sală, sunt stimulată de public. În studio, însă, sunt liniştită. În studio cânt pentru mine, de parcă m-aş afla acasă la mine.

Lola Bobescu

În Gara de Nord, în faţa vagonului din garnitura Orient-Express-ului, domnișoara Lola Bobescu ne-a spus:

— Duc cu mine două compoziţii ale unchiului meu, Constantin Bobescu: „Haşiş” şi „Cadiz”. Le voi executa în Olanda… Sunt două lucrări care mi-au fost dragi de cum le-am auzit.

Lola Bobescu a înfruntat străinătatea, cu steaua călăuzitoare a artei aprinsă înainte-i. Şi a izbândit. Fiecare nouă interpretare a muzicii clasice înseamnă o nouă treaptă. Francezii o socotesc a lor. Dar Lola Bobescu e româncă şi ţara noastră are în această tânără şi măiastră artistă încă un sol al dăruitului suflet românesc peste hotare.”

*** Radio-Adevěrul, 19 februarie 1939

Lola Bobescu

Stabilită în Belgia încă înainte de încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Lola Bobescu a revenit frecvent în România în perioada comunistă pentru a-și vizita familia rămasă în țară și a apărut, în anii ’60 – ’70, în concerte alături de orchestra Filarmonicii din București.

După 1990, a susţinut 16 concerte în beneficiul țării natale, a organizat licitaţii și convoaie de ajutoare pentru spitale, aziluri și leagăne de copii din România.

Lola Bobescu
Lola Bobescu

Despre acele momente povestea: “Împreună cu orchestra mea de cameră am organizat în ianuarie în marea sală a Palatului Artelor Frumoase din Bruxelles concertul extraordinar sub genericul „Două mii de inimi pentru România“. N-am să uit cu câtă solidaritate au venit atunci în sprijin Asociaţia Artelor şi Culturii, Palatul Artelor Frumoase, instituţii de binefacere, tipografia Wyckmans, radioul şi televiziunea, presa scrisă de la Bruxelles. La concert şi-au dat concursul, alături de mine, artişti renumiţi: soprana Marie-Noëlle de Callatay, clavecinistul Jaques Genty şi flautistul Marc Grauwels. Întreaga reţetă de 768 640 franci belgieni am dat-o „Medicilor fără frontier”, care au trecut de îndată la acţiuni de într-ajutorare a copiilor din România. După listele pe care mi le-au trimis apoi, rezultă că de aceste ajutoare au beneficiat 31 de leagăne, şcoli, grădiniţe şi case de copii din Transilvania, mai precis din judeţele Cluj, Bistriţa şi Sălaj.”

Lola Bobescu s-a retras în ultimii ani într-o instituție pentru îngrijirea persoanelor vârstnice și a încetat din viață pe 4 septembrie 2003, la vârsta de 82 de ani.

Lola Bobescu
DS TW
No comments

leave a comment