Lucreția Sion și soțul ei, Vasile Sion, au fost fondatorii “Căminului Moaşelor Rurale” din Şos. Kisselef şi ai maternităţii Societății “Materna”. Doctorița al cărei nume este puțin cunoscut astăzi a fost elevă şi asistentă a profesorilor Victor Babeş şi Nicolae Kalinderu, iar activitatea ei ştiinţifică a clasat-o printre cei mai buni medici din ţară. Dedicată nobilei misiuni pe care și-a ales-o, Lucreția Moschuna Sion a vorbit într-un interviu despre femeile sărmane pe care le asista la naștere și despre întreruperile de sarcină care se practicau în perioada interbelică:
“Am cunoscut zilele acestea o femeie extraordinară, a cărei muncă uriaşă ce aduce atât folos semenilor săi nu e cunoscută aproape deloc, pentru că această femeie nu face gălăgie în jurul ei, ci liniştită, senină, binevoitoare, blândă, se gândeşte numai la visul ei drag, la menirea pe care şi-a ales-o.
Pe strada Ana Davila, aproape de Palatul Regal, în fundul unei grădini, se ridică două clădiri modeste. Într-una din aceste clădiri se află spitalul “Materna”, unde se fac operaţiile şi se adăpostesc lehuzele, şi este pus sub direcţia d-nei dr. Moschuna-Sion. În cealaltă clădire este azilul “Crescătoria” de copii, sub îngrijirea şi direcția domnului dr. Burileanu.
Materna “Principele Mircea”, aşa cum e intitulată, a fost înfiinţată de regretatul profesor dr. Sion, soţul doamnei Moschuna-Sion şi e sub preşedinţia reginei Maria. Vicepreşedintă e d-na Pia Brătianu, o excelentă şi neobosită muncitoare, al cărei sfat şi colaborare nu lipsesc din nici un comitet de iniţiativă întru ajutorarea celor sărmani.
Pătrund cu destulă greutate In biroul d-nei directoare dr. Moschuna-Sion. Sunt doar câteva clipe de când a sosit şi abia are timpul să-şi scoată pălăria de grăbită ce e. Abia mă priveşte şi în grabă îmi spune s-o urmez. Trecem prin cele trei saloane, unde lehuzele se odihnesc în paturi de o albeaţă strălucitoare.
Doamna doctor Lucreția Sion se opreşte la fiecare pat, priveşte o figură, pipăie un puls, dezveleşte un corp, mângâie o mână, încurajează şi zâmbeşte tuturor.
“Vedeţi, îmi spune directoarea, spitalul nostru nu are decât 50 de paturi pentru femeile ce vin să nască. Clădirea noastră e foarte neîncăpătoare pentru mulţimea de solicitatoare ce bat zilnic la poarta noastră. Avem însă frumoase speranţe, căci d-na Pia Brătianu, printr-o muncă intensă, a reuşit să strângă un fond de 36 milioane, bani cu care se va începe curând clădirea unor mari sanatorii care vor putea satisface atâtea nevoi urgente.
— Ceea ce vrem să facem pentru femei este să le fim cât mai folositoare şi să putem veni în mică parte, măcar, în ajutorul nevoilor lor. Din toate categoriile de femei nenorocite, ni s-au părut mai demne de ajutor ţărăncile, care trăiesc într-o ignoranţă crasă, neştiind şi necunoscând măcar cele mai elementare lucruri despre higienă şi medicină.
Nu putem lăsa aceste femei nenorocite să lâncezească mai departe în aceeaşi beznă inconştientă, de aceea gândul nostru ni s-a îndreptat de multă vreme numai la ele şi la foloasele ce le-am putea aduce iar.
De la înfiinţarea “Maternei” de către soţul meu şi până acum — sunt 17 ani de atunci — am continuat şi continuăm să strângem în fiecare an, din diferite sate, 60 de fete simple de ţărani, care lucrau la câmp sau se îndeletniceau cu gospodăria, le aducem la noi, le punem la muncă şi după doi ani, în urma unui examen în faţa unei comisiuni compusă din doctori, le dăm diploma cu care se întorc în satul de unde au plecat, ducând mai departe opera pe care am început-o noi.
Avem multe eleve cari s-au distins stăpâne absolut pe puterile lor, mândre de tot ce-au învăţat, fericite că ne vor putea arăta într-o zi roadele muncii lor harnice. Şi ce binecuvântată transformare se face zi cu zi, în aceste copile! Contactul zilnic şi direct cu intelectualitatea, curăţenia în care trăiesc, mentalitatea pe care şi-o apropie clipă cu clipă, fac din ele, la plecare, aproape o intelectuală. Inteligente, fine, înţelegătoare, fetele noastre pleacă stilizate şi suntem mândre că le putem da posibilitatea să se întoarcă astfel în satele lor, dornice de muncă, pline de abnegaţie şi vrednice de încredere.
— Ce credeţi despre avorturi, doamnă doctor Lucreția Sion?
— O întrebare foarte delicată, duduie! Îţi pot răspunde doar că medicul nu este un puritan şi că nu cunosc medic care să nu fi făcut în cariera sa măcar câteva avorturi.
— Dar la noi ele se practică pe o scară foarte mare!
— Din nenorocire, e foarte adevărată această afirmaţie. Vezi d-ta, sunt medici care fac avorturi şi medici care trăiesc din avorturi. Medicul conştient şi cinstit, de multe ori e pus într-o situaţie foarte grea. Îţi vine, de pildă, o femeie nenorocită, care mai are acasă şase copii, cărora le lipseşte hrana, o fată tânără, care a “păcătuit” fugind de la părinţi şi pe care, dacă ai lăsa-o, ar fi capabilă să facă cea mai mare prostie, sau îţi mai vine vreo bolnavă de inimă, căreia îi ghiceşti tragicul sfârşit dacă n-o ajuţi, şi atunci medicul cu conştiinţă nu poate să nu întindă mâna unor nenorociţi de acest soi, salvându-i de la o moarte sigură.
Ceilalţi, însă, care-şi fac o specialitate din ele, fac din medicină un ruşinos târg de afaceri, nu tocmai onorabil.
Suntem întrerupte de sosirea unei eleve care anunţă pe doamna doctor că pacienta e gata pentru operaţie.
— Repede în sala de operaţie, pregătiţi totul, strigă energic marea chirurgă. Hai, duduie, vrei să asişti la operaţie?
— Mai e vorbă, răspund mulţumită, şi pătrund în sala de operaţie condusă de interlocutoarea mea. E pentru prima oară când asist la un asemenea spectacol şi aştept ca o firească nerăbdare să-mi constat tăria.
Mi se dă un halat alb şi după câteva minute de aşteptare, operaţia începe.
În jurul ilustrei chirurge sunt grupaţi medicul secundar, dr. Ursu, moaşa primară d-ra Popescu, d-ra dr. Popeea şi câteva eleve.
O injecţie în şira spinării, şi pacienta se pregăteşte emoţionată pentru operaţie. Privesc pe femeia chirurg Lucreția Sion! Câtă încredere şi siguranță în gestul cu care prinde bisturiul, apropiindu-l şi implântându-l adânc, adânc de tot, în pântece.
Nici o înfiorare nu trece pe chipul acesta, oţelit de muncă şi dureri întâlnite în lunga sa carieră.
Fără zgomot, liniştită, mânuind cu o rară artă, foarfeca, bisturiul, acele, în mai puţin de 30 de minute, operaţia atât de grea se sfârşeşte, răul e distrus de la rădăcină, pacientul e redat vieții.
*** Aida Vermont, Dimineaţa, 18 august 1927
Doctorița Lucreţia Sion a încetat din viață în 1932. Doar câteva gazete au consemnat în scurte notițe dispariția sa, amintind despre misiunea socială pe care și-o asumase împreună cu soțul ei, Vasile Sion:
“În haosul şi întunericul satelor ţării româneşti, ei doi, prin activitatea lor neobosită, el, ca director al Serviciului Sanitar (echivalent atunci cu gradul de ministru al sănătăţii de azi), iar tovarăşa lui, creatoarea primului Cămin al moaşelor rurale din România, au adus în sate într-o măsură şi calitate nemaiîntâlnite până atunci, medici, farmacişti, moaşe, şi prin aceasta, sănătate şi civilizaţie.
Numai noi, cei care am fost instrumente ale acestei providenţiale activităţi, cu adevărat naţionaliste, ne-am putut da seama ce a însemnat pentru viaţa satelor, şi deci a poporului român, desfăşurarea activităţii zi de zi, an de an, a celor două strălucite energii sufleteşti care au fost doctorii Vasile şi Lucreția Sion, şi de aici şi imboldul sufletesc poruncitor pentru noi de a evoca imaginile lor”.
Surse:
Dimineața, 1927
Ilustrațiunea română, 1930, 1937
Viitorul, 1932
Puteți citi și:
Eugen Aburel, medicul care a inventat “nașterea fără dureri”
