Carol Popp de Szathmáry, primul fotograf de război (galerie foto)

Carol Popp de Szathmáry, pictor și grafician transilvănean, s-a născut pe 11 ianuarie 1812 la Cluj și a fost fiul lui Daniel Szathmáry și al Suzannei Vass.

Considerat primul fotograf de artă și documentarist al României, el este cel care a realizat primul reportaj fotografic de război din lume, în timpul Războiului Crimeii, fiind recunoscut ca cel dintâi fotojurnalist de război.

Viitorul pictor a urmat cursurile colegiului reformat din orașul natal, a fost pentru puțin timp funcţionar la guberniul ardelenesc, apoi la visteria din Sibiu, de unde a trecut la cancelaria Curţii Ardeleneşti din Viena. Îndrăgostit de Maria (Marițica) Văcărescu, viitoarea soție a spătarului Costache Ghica și cea de-a doua soție a prințului Gheorghe Bibescu, tânărul artist a venit pentru ea în Țara Românească, dar, pentru că dragostea nu i-a fost împărtășită, s-a concentrat pe consolidarea studiilor.

Sprijinit de conţii Bethlen şi Esterházy a plecat în Italia, unde a rămas până în 1834, când a făcut o călătorie în Orient. Revenit la Viena, a studit tehnica acuarelei sub îndrumarea pictorilor Peter Fendi şi Iohann Treml, în 1835 se afla la Pesta, apoi a ajuns din nou la Viena şi în sfârşit la Paris, unde a rămas până în 1840, apoi s-a întors în țară.

Ajutat de contele Bethlen, Szathmary a înfiinţat la Cluj o şcoală gratuită de pictură, a făcut o serie de portrete, a călătorit mult şi a schiţat aspectele caracteristice ale peisajului ardelenesc, pe care le-a adunat apoi într-un album de litografii apărut în 1841.

În 1843, artistul i-a fost prezentat, la Borsec, lui Vodă Bibescu și a fost invitat de domnitor să se stabilească în Bucureşti, unde a înființat primul laborator fotografic.

În perioada Războiului Crimeii, artistul a fotografiat şi desenat o mulţime de schiţe ale trupelor combatante, apoi a alcătuit o serie de albume cu care a cutreierat curţile domnitoare europene, fiind pretutindeni răsplătit сц onoruri şi daruri.

Alexandru Ioan Cuza l-a numit fotograf şi pictor oficial al curţii și mai târziu, în 1866, Regele Carol I i-a oferit titlul de consilier artistic şi l-a invitat în călătoriile sale prin ţară. Acum pictorul a avut prilejul să realizeze portrete și să surprindă colţuri rustice şi pitoreşti ale peisajelor românești ale epocii, reluând opera pictorilor Raffet şi Boucquet. Mare parte din aceste lucrări alcătuiesc cunoscutele albume cromolitografice editate de Szathmary împreună cu litograful Grassiany.

În 1877, împreună cu pictorul Nicolae Grigorescu şi cu tânărul bănăţean Sava Henţia, Carol Popp de Szathmary s-a aflat în Bulgaria, însoțit de greoiul său aparat, așa cum erau toate instrumentele fotografice în epocă, pentru a ilustra luptele pentru Războiul de Independenţă, lăsând istoriei sute de fotografii care redau momente extrem de relevante ale epocii.

Atelierul său de fotografie de la București a fost clădit pe un teren închiriat de la Ștefan Greceanu, pe Podul Mogoșoaiei, peste drum de Biserica Sărindar. Aici s-a căsătorit și tot aici și-a crescut și educat unicul fiu, pe Alexandru, care a studiat pictura cu Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu, iar la maturitate a devenit decorator de teatru și restaurator de artă. Încurajat de regina Maria și regele Ferdinand, fiul pictorului a fost unul dintre fondatorii Tinerimii artistice și a explorat, ca și ilustrul său părinte, meleagurile românești, realizând cel dintâi peisaj din Balcic, al cărui descoperitor artistic poate fi numit.

În epoca în care opera lui Nicolae Grigorescu începea să fie preţuită la adevărata ei valoare, Alexandru Szathmary, singurul pictor român care cunoştea pe atunci tehnica restaurării tablourilor, a corectat şi restaurat o mare parte a lucrărilor deteriorate rămase de la Grigorescu.

Carol Popp de Szathmáry a încetat din viață pe 3 iunie 1887 la București. “Ca fotograf — scria academicianul G. Oprescu — Szathmary a dat dovadă nu numai de mari însuşiri profesionale, ci şi de gust, de ingeniozitate în felul de a alege subiectele, de obicei vechi monumente sau tipuri din popor, ceea ce nu contrazicea înclinările sale de artist”.

În colecţia de stampe a Bibliotecii Universitare „M. Eminescu” din Iaşi se păstrează două albume cu fotografii originale ale artistului. Ambele albume sunt exemplare unice în ţara noastră, dar diferă între ele, atât în privința conţinutului, cât şi a dimensiunilor: unul este de format ,,in folio“ mare (36X30 cm), iar altul de format de 11X10,5 cm. Ambele conţin câte 35 de planşe fotografice cu vederi din România secolului al XIX-lea, vederile înfăţişate fiind cu totul diferite de la un album la altul.

Păstrată în fondurile speciale al Bibliotecii Academiei Române, prima fotografie cunoscută a Bucureştilor datează din 1850 și este o calotipie datorată tot lui Carol Popp de Szathmary, reprezentând aşa-numitul „Câmp al Procopoaiei” (zona Ştirbei Vodă — Plevnei de astăzi). Artistului îi aparţin multe imagini absolut inedite, printre care „Uliţa Colţei văzută din Turnul Colţei”, realizată în 1868, „Turnul Colţei” din 1867 sau „Universitatea din Bucureşti“. În 1862, artistul i-a dedicat Doamnei Elena Cuza, „princesse regnante de la Roumanie”, un album cuprinzând 55 de fotografii de format mare înfăţişând vederi panoramice şi aspecte pitoreşti din Capitală.

Surse:

Universul (1930)

România pitorească, Radiofonia (1940)

Imagini reproduse din albumele Carol Popp de Szathmary