Născut la Vaslui pe 7 iunie 1875, Stan Golestan şi-a început studiile în ţară, apoi a plecat la Paris, devenind elevul muzicienilor Vincent d’Indy, Albert Roussel şi Paul Dukas.
„O pălărie mare, cu boruri largi… Ochii căprui, care și-au păstrat întreaga melancolie a rasei, răsar de sub streașina pălăriei ca două puncte de foc. Privirea este vioaie și sclipitoare de inteligență. Chipul său are o înfățișare de bunătate și de o blândețe superioară.
Stan Golestan, tânărul adolescent care a plecat în lume la o vârstă la care mulți dintre prietenii lui se jucau încă cu mingea sau cu zmeul, a cunoscut multă vreme neajunsurile unei pribegii fără țintă și fără sfârșit. A muncit mult, a îndurat mizerii deprimante și a trecut prin toate suferințele care te învață să prețuiești ce este bun și ce este rău.
Când a ajuns în marele Paris, Stan Golestan avea drept bagaj o mică valiză și un singur pol în buzunar. Dar întreaga lui ființă era plină de avântul tinereții. Dragostea pentru frumos și încrederea în propria stea norocoasă erau adevărata lui avere, o comoară inepuizabilă care l-a călăuzit neîncetat.
Au trecut ani lungi de încercări, unele încununate de succes, altele dezastruoase. Au fost și clipe de dezolare și consternare, când viața i se părea un haos de nesuportat. Dar cine îndrăznește, învinge! Stan Golestan a vrut să învingă și a învins.
Astăzi, numele său este bine cunoscut nu doar în Parisul care l-a consacrat, nici numai în Franța, unde s-a impus prin concertele pe care le-a dirijat și prin lucrările sale interpretate de alții. Stan Golestan este apreciat deopotrivă în Germania, Austria, Ungaria, Anglia, America și chiar în China, unde, alături de compozitori de renume internațional, s-a bucurat de aplauzele publicului muzical.
Distins cronicar muzical și unul dintre cei mai valoroși colaboratori ai ziarului „Figaro”, Stan Golestan și-a câștigat în lumea muzicală a marelui centru european un nume strălucit și un loc important, care ne face cinste și nouă. Pe lângă compozițiile sale, el a adus la lumină o serie de doine și cântece populare din folclorul românesc.
La Paris, unde fiecare este copleșit de propriile griji, două personalități de seamă ne reprezintă cu demnitate prin activitatea lor: Hélène Văcărescu și Stan Golestan. Ei nu pierd niciun prilej de a face cunoscute, prin conferințe sau concerte, meritele țărișoarei noastre.
Am urmărit la Paris, cu multă atenție, această propagandă de o utilitate cu adevărat impresionantă, pe care o desfășoară, de ani de zile, neobositul compozitor și muzician Stan Golestan. I-am văzut bucuria sinceră atunci când a reușit să publice un nou volum de culegeri inedite din melodiile noastre.
Prin Stan Golestan, muzica românească tânără câștigă un teren solid pe plaiurile Franței și pretutindeni în lumea civilizată…”, scria despre muzicianul român jurnalista Aida Vermont în 1929.
Deşi a locuit timp de 60 de ani în capitala Franţei, Golestan a rămas profund legat de patrie, promovând şi popularizând arta românească în cercurile occidentale. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se află Poemul simfonic „Dâmboviţa”, „10 cântece în stil popular” pe versuri de M. Eminescu, „Doine şi balade”, „Rapsodia română nr. 1”, „Simfonia în sol minor în stil românesc” intrată în repertoriul marilor orchestre simfonice internaționale, „Concertul moldovenesc” pentru violoncel şi orchestră, „Concertul românesc” pentru vioară şi orchestră.
În 1923, compozitorul român a revenit în România și a acordat, cu acea ocazie, un interviu ziarului Rampa:
“Domnul Stan Golestan, care revine în ţară după o lipsă de 15 ani, e o personalitate bine-cunoscută în lumea muzicală a Parisului, atât pentru calităţile domniei-sale de fin compozitor, cât şi în ipostaza de critic muzical. Golestan a făcut în Franţa o carieră plină de succese. Pentru o serie de melodii româneşti, a fost premiat acum câţiva ani cu „Prix Verley”. Actualmente, alături de Robert Broussel, şeful propagandei franceze, distinsul nostru compatriot este, în centrul mişcării muzicale a Franţei, printre cei mai bine văzuţi reprezentanţi ai ei.
Dar ceea ce e cu deosebire important e faptul că Stan Golestan a avut totdeauna foarte multă solicitudine pentru tinerii compozitori români care s-au perindat prin capitala Franţei. În toate ocaziunile, organizând deseori audiţii, a căutat să prezinte muzica românească în atmosfera cea mai favorabilă.
Vorbind de chestiunea propagandei româneşti în străinătate, domnul Golestan, pe care l-am văzut zilele acestea, se plânge că această importantă operă culturală e neglijată de autorităţile noastre.
— Nu vă daţi seama, ne spune domnia-sa, cât de importantă este propaganda pe tărâmul muzical în străinătate. Ne face foarte cunoscuţi şi apreciaţi. Artiştii sunt o a doua armată de propagandă eficace. În Olanda, bunăoară, suntem mult mai cunoscuţi decât ne dăm seama şi aceasta graţie d-lui Mitilineu, care organiza foarte des la Legaţia română din Haga audiţii de muzică românească. Înţelegeţi ce paşi mari am face pe acest teren dacă exemplul ar fi imitat! Actualmente, se organizează la Haga, din iniţiativa criticului de artă Henry de Groot, o şedinţă consacrată şcolii muzicale româneşti contemporane.
Cu acest prilej, „Quartet d’Amsterdam” va executa pentru prima oară ultima mea compoziţie, un cvartet de coarde, în care îşi vor mai da concursul d-na Berthe Serven de la „Théâtre de la Monaie” din Bruxelles şi d-na Madeleine Lucinde-Golestan.
— Ce se va mai cânta?, l-am întrebat pe distinsul nostru compatriot.
— Fragmente din compoziţiile domnilor George Enescu, Alfred Alessandrescu, Jora, I. Nona Ottescu şi Mihailovici. Aştept în acest scop pe maestrul Enescu, pentru a stabili definitiv programul.
— Cum sunt priviţi în străinătate tinerii compozitori români?
— Între aceştia, se remarcă tânărul Mihalovici, care e un revoluţionar. Lucrările sale respiră însă o delicată sensibilitate.
— Muzica ultramodernă contează actualmente ca un gen care a prins în Franţa!
— A prins enorm, când e vorba de Stravinski. Toate imitaţiunile acestui gen sunt primite însă cu multă răceală.
— Ce credeţi despre evoluţia din ultimul timp a muzicii româneşti?
— Cred că muzica românească are un viitor foarte mare. Compozitorii români ar trebui să se inspire mai mult din această atmosferă locală, de la porţile Orientului. Muzica populară e un izvor nesecat de inspiraţie. E ceea ce fac ruşii actualmente, obținând mari succese”.
*** Al. Petr., Rampa, octombrie 1923
Galerie foto
Compozitorul român a încetat din viață pe 21 aprilie 1956, la vârsta de 80 de ani. Exprimându-şi regretul pentru moartea lui, ziarul „Le Monde” scria printre altele: „Se desprinde din opera lui Golestan influenţa liberă a pământului natal, prospeţimea cântecului moldovenesc, de care sunt pătrunse toate lucrările sale”.
Subliniind că în muzica marelui compozitor folclorul românesc se îmbină cu arhitectonica muzicii occidentale, „Le Monde” continua: „Toată viaţa, Golestan şi-a amintit melodiile care i-au legănat copilăria. Doinele şi baladele, Rapsodia română, Concertul pentru pian şi orchestră sunt ca o suită de tablouri de culori variate, dar în care până şi în nuanţele cele mai vii se întrezăreşte o notă de nostalgie”.
„Le Parisien Libere” a scris despre compozitorul român subliniind dragostea pentru pământul natal: „Acest ataşament însufleţeşte întreaga operă a regretatului compozitor. Fie că este vorba de Concertul român pentru vioară sau de concertul moldovenesc destinat violoncelului, ritmurile vii, folclorice, îşi croiesc drum, se impun. Rapsodia română şi Simfonia română poartă aceeaşi amprentă pitorească”.
În încheierea articolului, „Le Parisien Libere” adăuga „Opera lui Stan Golestan va supravieţui mult timp omului care a scris-o cu convingere”.
