Gheorghe Vitanidis s-a născut pe 1 octombrie 1929 la Mangalia, unde a urmat școala gimnazială și liceul, s-a mutat apoi la București, iar în 1953 a absolvit Institutul Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică. Primul film la care a lucrat, “Ciulinii Bărăganului”, a fost realizat în 1958 de regizorul francez Louis Daquin după romanul cu același nume al scriitorului Panait Istrati, pelicula fiind nominalizată la Palme D’Or în cadrul Festivalului de la Cannes din acel an.
Alte două pelicule ale lui Vitanidis, “Răutăciosul adolescent”, produs în 1968, şi “Clipa”, filmat în 1979, au participat la Festivalul internaţional de la Moscova.
Cel mai cunoscut şi popular film al regizorului român a fost „Ciprian Porumbescu”, o producție creată în 1973 după un scenari scris în colaborare cu Fănuș Neagu și avându-l drept consultant de specialitate pe muzicologul Viorel Cosma.
Între 1961 și 1989 Vitanidis a fost profesor la IATC, perioadă în care a condus catedra de regie film.
Printre producțiile regizate de el se numără “Băieţii noştri” (1959), “Post restant” (1961), “Gaudeamus igitur” (1965), “Şeful sectorului suflete” (1967), “Facerea lumii” (1971), “Cantemir” (1973) sau “Muşchetarul român” (1975), dar artistul a colaborat la scenariile unor filme la fel de cunoscute precum “Casa de la miezul nopţii”, “Războiul independenţei”, „Clipa”, „Burebista”, „Dragostea şi revoluţia”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze” sau „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988).
Despre școala românească de film, Gheorghe Vitanidis mărturisea în 1969: „Cred că singura misiune este aceea de a face filme cât se poate de bune, nu făcând cât mai puţine, ci cât se poate mai multe. Pentru că film în afara căutărilor şi film valoros în afara realităţii, eu cred că este foarte greu să realizezi. Nu cunosc nici o şcoală cinematografică mare care să se fi impus făcând filme cu precădere istorice sau numai ecranizări, ci s-a impus in măsura în care a avut curajul şi a găsit mijloacele artistice de a vorbi despre epoca în care autori trăiesc, despre actualitatea imediată, transfigurată bineînţeles, purtând profund amprenta şi concepţia despre viaţă, despre lume a autorilor, dar, în orice caz, filme de actualitate. De aceea, eu cred, în primul rând, în cinematograful care trăieşte prin propriile sale resurse, în primul rând prin propriile sale scenarii“.
În cariera sa au existat însă și producții documentare puse în slujba ideologiei Partidului Comunist. “Zi de sărbătoare”, realizat în 1986, “La marea sărbătoare”, din 1988, și “Cu poporul, pentru popor” (1989) prezintă imagini ale „măreței opere de industrializare, imaginile înfăptuirii noii revoluții agrare, prefacerile profunde care au avut loc în viața și structura școlii, a învățământului realizate în ultimele două decenii pe care le numim, cu dragoste și mândrie patriotică, Epoca Nicolae Ceaușescu”.
“Ciprian Porumbescu”, prima peliculă biografică românească închinată unei mari personalităţi din istoria muzicii, i-a avut în distribuție pe cei mai cunoscuți actori ai anilor ’70, Vlad Rădescu (student la acel moment, singurul debutant), Tamara Crețulescu, Emanoil Petruț, Emilia Dobrin, Sebastian Papaiani, Clody Bertola, Dina Cocea, Ioana Bulcă, Toma Caragiu, Amza Pellea, Alexandru Repan, Ion Besoiu, Iurie Darie și Horațiu Mălăele. Producția a fost vizionată de 4.169.692 spectatori la cinematografele din România, conform datelor Centrului Național al Cinematografiei privind numărul de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei până la sfârșitul anului 2007.
Înainte de a alege personajul principal al peliculei, Vitanidis spunea:
“— Ce ne puteţi spune despre Ciprian Porumbescu?
— Treptat, treptat, începe să se reîncarneze pe platourile de la Buftea.
— Și s-a decis cum va apare?
— Își caută întruchiparea printre contemporani. Se decide însă greu asupra interpretului său. Caută unul pe măsura lui, cu flacăra lui mistuitoare, cu geniul şi puterea lui de dăruire. Şi sunt, printre contemporani, mai mulţi care ard la aceeaşi temperatură cu el. Să vedem care va fi cel ales. Sigur că la data când aceste rânduri vor apărea, interpretul va fi desemnat şi poate chiar va fi început filmările.
— Poate ne puteţi spune ceva despre locurile prin care va evolua?
— Prin aceleaşi meleaguri în care a trăit compozitorul: în nordul Moldovei, la Viena, la Braşov, la Nervi… încercăm să recompunem atmosfera şi spiritualitatea epocii cu sprijinul substanţial al entuziaştilor din Suceava şi Braşov şi al Conservatorului din Bucureşti, care îi poartă numele.
Este o partitură grea, complexă, pentru fiecare compartiment în parte, care reclamă virtuozitatea soluţiilor, deşi în dreptul fiecărui plan s-ar putea scrie «tutti quanti». Nu vă ascund propriile mele emoţii şi uneori mă cutremur la gândul că aş putea greşi în redarea, pentru prima oară pe ecran, a lui Eminescu sau a lui Ciprian, pe care Fănuş Neagu, realizatorul dialogurilor, îi numeşte într-o replică destinată personajului Kogălniceanu: «Voievozi de drept în scaunul gândirii omeneşti». Sigur că emoţiile și poate bucuriile le împart cu un mănunchi de cineaşti de valoare ca Ovidiu Gologan la imagine, Dan Ionescu la coloana sonoră, prestigioasa noastră creatoare de costume, Hortensia Georgescu, arh. Radu Călinescu la decoruri, Vodă Mircea la machiaj, Magda Chişe la montaj, precum şi experimentatul director de film Gheorghe Teban.
— Aşadar, după «Darclée», în sfârşit, un nou film muzical.
— Nu muzical cu tot dinadinsul. Muzica va fi prezentă numai acolo unde are o justificare dramaturgică, însoţind eroul şi destinul lui. În niciun caz nu va fi operetă sau film cântat. Tragica şi tumultuoasa existenţă a eroului conţine atâta dramatism şi sensuri profund contemporane, încât nu vom face concesii tentaţiilor facile sau şabloanelor genului. Va fi, mai presus de toate, un film adevărat, despre un compozitor a cărui creaţie s-a contopit cu fiinţa noastră naţională, cu tot ce avem noi mai drag”.
*** Cinema, martie 1972
După turnarea filmului, gazetarii revistei Cinema l-au prezentat publicului pe interpretului lui Ciprian Porumbescu: “Vlad Rădescu are 20 de ani şi este student în anul I la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică «I.L. Caragiale». Nici n-a intrat bine în facultate că, în urma unor îndelungi şi disputate probe, a obţinut rolul principal în filmul lui Gheorghe Vitanidis, «Ciprian Porumbescu».
— Cam ce aţi ştiut de Ciprian Porumbescu înainte de a auzi de existenţa rolului?
— Ca tot omul, îi cunoşteam şi eu câteva dintre cântece. Şi mai ştiam vag cam cum arăta. În nici un caz, însă, nu-mi imaginam ca semăn cu el. Când m-am suit în maşina studioului, nici nu ştiam la ce film şi pentru ce rol voi da probe. Ulterior însă, am mai citit câte ceva și am discutat destul de mult cu regizorul, care mi-a schimbat foarte mult părerea despre personaj, pe care eu îl vedeam destul de aproape de șablonul romantic. În orice caz, Vitanidis a avut curaj când m-a ales.
— Dumneavoastră nu ați avut curaj acceptând un rol atât de greu?
— Nu puteam să-l refuz. Era prea tentant. Frică însă nu mi-a fost niciun moment. Mi-era frică de procesul de realizare a filmului, de mediul nou, cu totul necunoscut. Mai greu a fost până când am văzut primul material. Când am intrat în sala de proiecție, m-am făcut mic, mic de tot şi nu-mi mai amintesc nimic din ce-am văzut. Ştiu doar că mi-am descoperit o mie de defecte. De rolul propriu-zis, însă, nu mi-a fost frică”.
*** Cinema, octombrie 1972
“Am trăit timp de trei zile sub semnul lui Ciprian Porumbescu. Totul a început din tren. Mă îndreptam către Suceava, la premiera festivă a filmului „Ciprian Porumbescu”. Mă îndreptam către „ţara lui Ştefan Vodă”, cum spunea operaratorul Ovidiu Gologan. Discuţie obişnuită între călători, ca să mai treacă vremea:
— Unde mergeţi?
— La Suceava şi apoi la Stupca — răspund.
— Aţi citit „Cânta la Stupca o vioară“?
— Da.
— Ştiţi, ăsta e satul lui Ciprian.
— Ştiu. Mi se povestise că în timpul filmărilor, regizorul Gheorghe Vitanidis a trebuit să-l roage pe tânărul Vlad Rădescu, interpretul lui Ciprian, să nu mai umble „în civil”, adică în hainele sale personale, ci în costumul din film, pentru că sătenii veneau zilnic la el să-l vadă şi să-i ureze „Ziua bună, domnişorule Ciprian“.
Pentru ei, el era Ciprian, cel despre care le vorbiseră bunicii lor, Ciprian al lor care se întorsese la ei, îi zîmbeau, îi urau cu toată admiraţia „Ziua bună, domnişorule Ciprian”.
Era o totală contopire a ficţiunii cu realitatea. De la cei din echipă şi până la ultimul spectator din sala de la Suceava sau din cea de la Stupca, toţi au trăit acţiunea filmului de parcă ar fi fost implicaţi în ea. Toţi au fost mândri la procesul lui Ciprian, toţi au fost disperaţi la plecarea Berthei şi, o dată cu prietenii şi colegii lui Ciprian, toţi ar fi cântat din tot sufletul „Tricolorul”.
Vlad Rădescu răspundea mai des la numele de Ciprian decât la cel de Vlad, iar Tamara Creţulescu — mai des la cel de Bertha decât la cel de Tamara. Emanoil Petruţ recunoştea „cu mâna pe inimă” că trece zilnic prin faţa cinematografului la care rulează filmul şi că, zilnic, nu se poate opri să nu intre să mai revadă măcar o secvenţă. Sofia Vicoveanca şi Aurel Tudose, doi dintre membrii ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava, erau priviţi nu atât ca nişte interpreţi ai filmului, cât ca nişte aleşi ai soartei care au avut norocul să fie aproape de Ciprian.
Timp de trei zile umbra lui Ciprian Porumbescu ne-a însoţit pretutindeni, vie şi strălucitoare, conferind o lumină aparte, de legendă şi realitate deopotrivă, tuturor locurilor şi tuturor discuţiilor, în relatările reţinute şi calde ale părintelui stareţ Cocoşel de la Mănăstirea Putna, în vorbele sfătoase ale lui Traian şi Rafilei Pavelescu, custozii Casei memoriale „Ciprian Porumbescu”, în povestirile pasionate ale operatorului Ovidiu Gologan sau în cele debordante de energie şi entuziasm ale regizorului Gheorghe Vitanidis, în istorisirile pline de umor ale inginerului de sunet Dan Ionescu sau în cele laconice ale compozitorului Richard Oschanitzky, pretutindeni Ciprian era prezent, lupta, se zbuciuma, suferea, iubea şi cânta. Pretutindeni patriotismul său cucerea, se amplifica şi, asemeni unui val ce creşte şi creşte mereu, cuprindea totul în calea sa”.
*** Cinema, 1973
Fișa filmului
Producţia a studioului Bucureşti
Regia şi scenariul: Gheorghe Vitanidis
Dialoguri: Fănuş Neagu
Imaginea: Ovidiu Gologan şi Aurel Kostrakievici
Muzica: Richard Oschanitzky
La vioară: Ştefan Ruha
Decoruri: arh. Radu Călinescu
Costume: Hortensia Georgescu
Sunetul: Dan lonescu
Cu: Vlad Rădescu, Tamara Creţulescu, Emanoil Petruţ, Emilia Dobrin, Sebastian Papaian, Dan lonescu, Clody Bertola, Dina Cocea, Ioana Bulcă, Toma Caragiu, Aurel Tudose, Amza Pellea, Emil Coşeriu, Iurie Darie, Carmen-Maria Strujac, Constantin Rauţchi.
Regizorul Gheorghe Vitanidis s-a stins din viață la Atena, în Grecia, pe 25 noiembrie 1994.
Surse:
Revista Cinema, cotidianul Scânteia tineretului,
Informaţia Harghitei (1969)
