Constantin Tănase a încetat din viață pe 29 august 1945, răpus de o dublă pneumonie. Trupul marelui actor a fost depus la aula Ateneului Român. Timp de două zile, mii de oameni i-au adus omagiul, iar la funeraliile care au avut loc pe 31 august o coloană uriașă de bucureșteni a însoțit cortegiul spre Cimitirul Bellu. Ziarul Universul a consemnat:
“Ieri după amiază a fost înmormântat la cimitirul Bellu C. Tănase. Slujba religioasă a fost săvârşită la Ateneu de un sobor de preoţi, în frunte cu S. S Veniamin Sinaitul, vicarul Sfintei Patriarhii. În jurul catafalcului s-a adunat pentru a-i aduce ultimul salut tot ce viaţa noastră artistică are mai reprezentativ. Am remarcat prezenţa domnilor general Dombrowski, primarul general al Capitalei; Oct. Livezeanu,secretar general al Ministerului Artelor, reprezentând pe d. ministru M. Ralea; N. D. Cocea, directorul general al Teatrelor; T. Vianu, directorul Teatrului Naţional; d. George Vraca, reprezentantul artiştilor teatrelor particulare; d. Nicky Atanasiu, din partea Sindicatului artiştilor dramatici şi lirici din România, toţi directorii şi directoarele de teatre, artiştii de dramă, comedie şi revistă, precum şi numeroşi scriitori, gazetari şi admiratori.
În jurul catafalcului înconjurat cu flori şi impresionante coroane şi jerbe, familia îndurerată şi întreaga asistenţă au ascultat cuvintele de omagiu ce s-au adus primului artist căruia oficialitatea i-a făcut onoarea de a fi expus în rotonda Ateneului.
CUVÂNTĂRILE
Domnul Octav Livezeanu, secretar general vorbind din partea Ministerului Artelor, a subliniat că Tănase, în cursul îndelungatei şi extrem de variatei sale cariere, pornit din rândurile poporului, s-a străduit şi a reuşit ca nimeni altul să fie un adevărat artist al mulţimilor. A râs odată cu el de toţi impostorii şi a biciuit unde era cazul, făcând satiră şi humor, ajutând etica şi morala la corectarea moravurilor. Teatrul lui a fost o adevărată şcoală atât pentru elementele tinere pe care a ştiut să le încurajeze şi să le pună în valoare, cât şi pentru marele public spectator, căruia, el şi numai el, prin arta lui, numai aparent uşoară, a ştiut să-l îndrume pe drumul de căutare a adevăratelor realizări artistice.
Ministerul artelor aduce acest pios omagiu celui dintâi şi celui mai mare artist al poporului.
N. D. Cocea, directorul general al teatrelor, a evocat o amintire cu George Enescu, când marele compozitor şi artist i-a spus într-o împrejurare oarecare: „Ce curios e în ţara noastră, numai eu şi Tănase putem avea sălile pline”. Marele Enescu şi marele nostru Tănase, unul exprimă şi altul a exprimat fără egal, firea, simţămintele şi gândurile poporului român. Nu-l pot uita pe Tănase când, după celălalt război, cutreierând satele şi târgurile moldovene făcea operă de adevărat reconstructor al demnităţii şi onoarei naţionale. Ca un adevărat fiu al poporului pe care l-a iubit şi de care a fost iubit, Constantin Tănase duce cu el dincolo taina unui mare caracter, a unui artist de o rară probitate şi a unui om de suflet fără de pereche.
Nicky Atanasiu, preşedintele Sindicatului artiştilor dramatici şi lirici din România, a făcut elogiul celui dispărut, arătând că datorită dragostei lui pentru scena românească a creat o întreagă epocă şi zeci de generaţii de artişti.
Domnul Ioan Massoff, din partea Teatrului Naţional, a vorbit despre spinoasele începuturi ale carierei lui Constantin Tănase, în casa lui Matei Millo. Domnul Lupescu, din cadrele artistice ale Operei Române, a adus omagiul direcţiei şi a personalului artistic.
George Vraca, din partea artiştilor teatrelor particulare de dramă şi comedie, a spus: „Constantin Tănase, pornit de pe uliţa unui sat din fundul Vasluiului, datorită talentului său şi puterii sale extraordinare de organizare, a reuşit să acumuleze, la un moment dat, pe cel mai desăvârşit slujitor al scenei. Actor rupt cu adevărat din ţărâna acestui pământ românesc, datorită jocului său, inteligenţei sale scenice, a fost, cu drept cuvânt, creator şi îndrumător, iar popularitatea lui întrecea pe a oricărei alte celebrităţi autohtone. În faţa mormântului prea de timpuriu deschis, îţi putem spune în şoaptă, ca ultim legământ: te vom iubi mereu, coleg scump”.
Domnul Ion Vasilescu a adus ultimul salut din partea Societăţii compozitorilor români, Ion Dacian a vorbit în numele d-lui N. Vlădoianu şi al personalului artistic al teatrului „Alhambra”. Nicolae Gărdescu a vorbit în numele teatrului „Gioconda”.
N. Stroe, în numele foştilor colaboratori, a evocat câteva fragmente ilustrative din activitatea artistică a lui C. Tănase. Din partea teatrului maghiar din Cluj, a vorbit d. Ladislau Grof, fost el însuşi colaborator şi actor în compania „Cărăbuş”. Un invalid de război a adus salutul acelora pe care, între două lupte, pe front, Tănase venea să-i înveselească şi încurajeze, sau la spitale răniţi fiind, acelaşi Tănase îi făcea să uite durerile, cu cascadele lui de glume.
Dan Demetrescu, ca cel mai vechi angajat al formaţiunii artistice „Cărăbuş”, a deplâns pierderea ireparabilă a directorului şi marelui interpret al sufletului românesc. Un delegat al Societăţii corale „Carmen” a adus salutul acestei societăţi.
După terminarea discursurilor, sicriul ridicat pe umeri de către actorii teatrului „Cărăbuş” a fost dus până la carul mortuar. Cortegiul format de o mulţime imensă a pornit pe Calea Victoriei spre cimitirul Bellu. În faţa Teatrului Savoy a adus un pios omagiu directorului şi animatorului Constantin Tănase domnul Puiu Mironescu. La cimitir, cel din urmă salut, în numele colaboratorilor, prietenilor, artiştilor şi admiratorilor l-a rostit d. Stoicovici”.
*** Universul, august 1945
Puteți citi și:
Constantin Tănase, un miracol al scenei românești (interviu)
