Cezar Petrescu, distrus de durere după sinuciderea unicului său fiu

Cezar Petrescu s-a născut pe 1 decembrie 1892 în satul Hodora, în județul Iași, și a fost fiul inginerului Dimitrie Petrescu, care era profesor la Școala Practică de Agricultură de lângă Roman, și al Olgăi. Adolescentul a urmat liceul în orașul Roman și a susținut bacalaureatul la Iași, în anul 1911, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept, obținând licența în 1915.

Pasionat de literatură și gazetărie, a început să colaboreze ca redactor la ziarele Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă și Voința. În 1919, a devenit fondator, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena, la care a lucrat până în 1924. Fascinat de Balzac, Cezar Petrescu și-a propus să scrie o cronică românească a veacului XX, o nouă “Comedie umană”. În 1921, alături de Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu a întemeiat revista Gândirea, apoi a devenit fondator al ziarelor Cuvântul, în 1924, și Curentul, în 1928.

În 1928, pentru a marca zece ani de la realizarea Unirii de la 1918, Cezar Petrescu a publicat o antologie “pe înţelesul tuturor şi gustul tuturor” intitulată “Cartea Unirii, 1918 – 1928”, care a a apărut la Editura Luceafărul și conține articole despre jertfele războiului și evocări ale eroilor care au înfăptuit Unirea, dar și studii istorice și fotografii de arhivă ale personalităților primului deceniu al României Mari.

Printre aceste imagini se află portretul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, al patriarhului Miron Cristea, al principelui Nicolae, al lui Gheorghe Buzdugan, al principesei mamă Elena și ale Iuliu Maniu, Ionel Brătianu, Nicolae Iorga, Alexandru Averescu sau generalul Berthelot. Textele sunt semnate de Mihail Sadoveanu, Nichifor Crainic, Emanuel Bucuţa și Emil Isac.

Scriitorul Cezar Petrescu a obținu Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952, pentru piesa “Nepoții gornistului”. Pe baza acesteia a fost realizat, în 1953, filmul cu același nume, în regia lui Dinu Negreanu, care spune familiei Dorobanțu de-a lungul a trei generații: cea a lui Oprea, gornistul atacului de la Grivița din timpul Războiului de Independență, cea a lui Pintea, fiul lui Oprea, în timpul Primului Război Mondial și, în sfârșit, cea a lui Cristea, fiul lui Pintea, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Filmul este considerat unul dintre primele producții de propagandă.

Opera lui Cezar Petrescu cuprinde aproximativ 70 de volume, romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică, literatură pentru copii și memorialistică. Printre cărțile sale pentru copii care au avut un mare succes se numără “Fram, ursul polar”, apărută în 1931, “Pif – Paf – Puf”, în 1945, “Omul de zăpadă”, “Iliuță copil” sau “Neghiniță”.

Primul volum din ciclul „Cronica românească a veacului XX”, “Întunecare”, a apărut în 1928 și a fost ecranizat în 1986 de regizorul Alexandru Tatos. În rolul principal a fost distribuit Ion Caramitru, care îl înfățișează pe avocatul Radu Comșa, iar rolul Luminiței, iubita avocatului, este interpretat de Tania Filip. Printre alți actori s-au aflat și George Constantin, Emilia Dobrin, Vladimir Găitan sau Dan Condurache.

În aceeași serie au urmat romanele din ciclul “Capitala care ucide”: “Calea Victoriei” și “Oraș patriarhal”, în 1930, “Greta Garbo”, în 1932 și “Duminica orbului”, în 1934. În 1931, Cezar Petrescu a publicat romanul “Baletul mecanic”, în care personajele (Eliza, Guguf, Bibia și Eliazar și naratorul, Dan) sunt surprinse evoluând în lumea strălucitoare a cazinourilor şi barurilor de la Monte Carlo, Nisa sau Cannes.

Cezar Petrescu a fost căsătorit de cinci ori. Prima sa soție, Marcela, a murit la doar 25 de ani, iar unicul lor băiat, Aurel Teodor, care era student la Arhitectură, s-a sinucis la vârsta de 22 de ani. Tânărul era îndrăgostit de Viorica, fiica unor țărani înstăriți din comuna Tâmboești, Vrancea, cei doi voiau să se căsătorească, studentul a așteptat până când fata a terminat liceul, apoi a cerut-o de soție. Cezar Petrescu s-a opus însă categoric, părinții frumoasei Viorica au avut și ei îndoieli, așa că Aurel Teodor, care urma să fie concentrat în război, a luat decizia radicală. Pe 4 iulie 1940 a împușcat-o pe tânăra sa iubită, apoi s-a sinucis cu același revolver. Cei doi sunt înmormântați unul lângă celălalt în cimitirul din satul Tâmboiești. Copleșit de durere, scriitorul nu a fost capabil să participe la funeralii.

Memorialistul Leon Kalustian a povestit mai târziu: “N-a lăsat nici o explicaţie a gestului şi taina a dus-o cu el în mormânt. Nu l-am văzut pe Cezar Petrescu niciodată atât de destrămat şi atât de gârbovit ca sub plumbul acestui imprevizibil epilog. M-a rugat să mă duc să mă ocup de problemele înhumării şi am făcut-o, cu toată greutatea, ca să-l cruţ de o realitate care nu mai putea fi modificată şi ca să-şi poată salva imaginea copilului dragostei lui dintâi, poate printr-un miracol, încă, undeva, viu”.

După moartea Marcelei, scriitorul a fost căsătorit pentru șase luni cu o anume Eugenia Cozmița, apoi, în 1932, s-a căsătorit cu Georgeta Ciocâlteu, o tânără de 19 ani de care a divorțat în 1941. Următoarea soție a fost Ecaterina Bonache, iar după divorțul de aceasta s-a căsătorit în 1954 cu Florica Jianu, care îi va fi alături până în ultimele clipe.

Cezar Petrescu a murit pe 9 martie 1961. În ultima perioadă a vieții a locuit mai mult la casa sa din Bușteni, pe care o cumpărase în 1937 și care este astăzi muzeu memorial. Aici sunt expuse documente originale, acte de familie, de stare civilă, opera scriitorului în ediţii princeps, fotografii din arhiva familiei și desene realizate de Cezar Petrescu.

„Înfruntând cu dârzenia unui aprig temperament o boală chinuitoare, Cezar Petrescu a căzut în cele din urmă răpus, înainte, cu puţin, de a încheia şaptezeci de ani de existenţă. Iubind viaţa sub toate aspectele ei, omul din Cezar Petrescu a împrumutat scriitorului ispite, ambiţii şi mai ales o încredere în sine purtată până departe de desfătarea şi desfăşurarea procesului de creaţie.

Cezar Petrescu, prin formaţie, năzuinţe şi realizări, a fost scriitorul caracteristic pentru literatura noastră dintre cele două războaie. Ca mulţi din generaţia sa, a încheiat tumultul ucigător al primului război cu o nespusă bucurie de a se regăsi în viaţă, aproape cu uimire, cu cercetare de sine şi cu cântărirea unor puteri intacte ce aveau să se proiecteze în viitor. Fără schela unei severe discipline, dar cu o imensă lăcomie intelectuală şi literară, Cezar Petrescu a absorbit pe locul acesta lăsat deschis tuturor vânturilor, tuturor curentelor, literatură bună — aşezată, catalogată sau în mers— pamflet, cărţi de idei frunzărite şi mai ales o enormă lectură de cotidiane, hebdomadare sau mensuale în limbi felurite, venind din toate colţurile lumii, aducând în primul rând fapte şi câteodată teorii contradictorii”, scria Ion Marin Sadoveanu la moartea scriitorului.